martes, 26 de octubre de 2010

San Demetrio de Tesalónica, el Emanador de Miro


El Gran Mártir Demetrio de Tesalónica fue el hijo de un procónsul romano en Tesalónica. Tres siglos han transcurrido y el paganismo romano, espiritualmente destrozado y derrotado por la multitud de mártires y confesores del Salvador, intensificó sus persecuciones. Los padres de San Demetrio eran cristianos en secreto, y él fue bautizado y criado en la fe cristiana en una iglesia secreta en la casa de su padre.

Por el tiempo que Demetrio había alcanzado la madurez y su padre había muerto, el emperador Galerio Maximiano había ascendido al trono (305). Maximiano, confiado en la educación de Demetrio, así como su capacidad administrativa y militar, lo nombró a la posición de su padre como procónsul del distrito de Tesalónica. Las principales tareas de este joven comandante eran defender la ciudad de los bárbaros y erradicar el cristianismo. La política del emperador con relación a los cristianos se expresó simplemente: "Pon a la muerte todo aquel que invocare el nombre de Cristo". El emperador no sospechaba que mediante el nombramiento de Demetrio le había proporcionado una manera para él llevar a muchas personas a Cristo.

Al aceptar el nombramiento, Demetrio regresó a Tesalónica y de inmediato confesó y glorifico a nuestro Señor Jesucristo. En lugar de perseguir y ejecutar a los cristianos, comenzó a enseñar la fe cristiana abiertamente a los habitantes de la ciudad y derrocar a las costumbres paganas y la idolatría. El compilador de su vida, San Simeón Metafrastes (9 de noviembre), dice que debido a su celo por la enseñanza se convirtió en "un segundo Apóstol Pablo" de Tesalónica porque "el Apóstol de los gentiles", una vez fundo en esta ciudad la primera comunidad de creyentes (1 Tes. y 2 Tes.).

El Señor también destinó a San Demetrio, seguir al Santo Apóstol Pablo como mártir. Cuando Maximiano se enteró de que el procónsul, recién nombrado era un cristiano, y que había convertido a muchos súbditos romanos al cristianismo, la ira del emperador no conoció límites. Al regresar de una campaña en la región del Mar Negro, el emperador decidió llevar su ejército a través de Tesalónica, decidido a la masacre de los cristianos.

Al enterarse de esto, San Demetrio ordenó a su siervo fiel Lupus a distribuir su riqueza a los pobres diciendo, "distribuye mis riquezas terrenales entre ellos, ya que buscaremos las riquezas del cielo para nosotros". Comenzó a orar y ayunar, preparándose para el martirio.

Cuando el emperador llegó a la ciudad, citó a Demetrio, que con valentía se confesó cristiano y denunció la falsedad y la inutilidad del politeísmo romano. Maximiano dio órdenes para encerrar al confesor en la cárcel. Un ángel se le apareció, confortándolo y animándolo.

Mientras tanto, el emperador se divertía organizando juegos en el circo. El campeón fue un alemán con el nombre de Lyaeos. Él desafió a los cristianos a luchar con él en una plataforma construida sobre las lanzas punta arriba de los soldados victoriosos. Un valiente cristiano llamado Néstor fue a la cárcel a su consejero Demetrio y pidió una bendición para luchar contra el bárbaro. Con la bendición y las oraciones de Demetrio, Néstor prevaleció sobre el feroz alemán y lo lanzó desde la plataforma en las lanzas de los soldados, al igual que el pagano asesino habría hecho con el cristiano. El comandante enfurecido ordenó la ejecución del Santo Mártir Néstor (27 de octubre) y envió un guardia a la prisión para matar a San Demetrio.

En la madrugada del 25 al 26 de octubre del 306, unos soldados aparecieron en la prisión del santo subterránea y le atravesaron con lanzas. Su fiel servidor, San Lupus, recogió la ropa empapada de sangre de San Demetrio, y él tomó el anillo imperial de su dedo, un símbolo de su estatus alto, y lo sumergió en la sangre. Con el anillo y otras santas cosas santificadas por la sangre de San Demetrio, San Lupus comenzó a curar a los enfermos. El emperador dio órdenes de detenerlo y matarlo.

El cuerpo del Santo Gran Mártir Demetrio fue arrojado a los animales salvajes para ser devorado, pero los cristianos lo tomaron y lo enterraron en secreto en un pozo o cisterna.

Durante el reinado de San Constantino (306-337), una iglesia fue construida sobre la tumba de San Demetrio. Cien años más tarde, durante la construcción de una nueva iglesia majestuosa sobre la antigua, fueron descubiertos los restos incorruptos del santo mártir. Desde el siglo VII un flujo milagroso de mirra perfumada ha sido encontrado debajo de la cripta del Gran Mártir Demetrio, por lo que se llama "Derramador-de-Mirra".

Varias veces, los que veneran el santo taumaturgo intentaron llevar sus reliquias, o una parte de ellas, a Constantinopla. Invariablemente, San Demetrio, dejó en claro que no iba a permitir que nadie removiera sus reliquias.

Es interesante observar que entre los bárbaros que amenazaban a los romanos, los eslavos ocupaban un lugar importante, en particular aquellos que se instalaron en la península de Tesalónica. Algunos incluso creen que los padres de San Demetrio eran de origen eslavo. Mientras avanzaban hacia la ciudad, los eslavos paganos fueron reiteradamente rechazados por la aparición de un joven radiante amenazante, dando vueltas en las paredes e inspiraba terror en los soldados enemigos.
Por las oraciones del Gran Mártir Saqn Demetrio de Tesalónica, oh Señor Jesucristo, ten piedad de nosotros y sálvanos.

lunes, 25 de octubre de 2010

Servicii consulare itinerante în Benidorm (Alicante)


În continuarea programului "Consulatul itinerant", în zilele de 5 şi 6 noiembrie 2010, o echipă a Consulatului României la Castellón de la Plana se va deplasa la Benidorm pentru a oferi asistenţă şi servicii consulare cetăţenilor români din această zonă, cu sprijinul Asociaţiei ULPIA TRAIANA din Benidorm (Alicante).

Vor fi efectuate următoarele servicii consulare:

• înscrieri certificate de naştere / certificate de căsătorie**;
• autentificări procuri / declaraţii;
• inscripţii consulare / adeverinţe;
• preluarea de cereri verificări permise auto;
• preluare programări paşapoarte / titluri de călătorie (primirea cererilor de documente de călătorie şi prelevarea datelor biometrice are loc numai la sediul consulatului).

** Notă: Documentele necesare pentru constituirea dosarelor de înscriere a certificatelor de stare civilă pot fi traduse şi legalizate de către consulat.

Echipa se va afla la dispoziţia cetăţenilor după următorul program:

- vineri 5 noiembrie 2010 între orele 16.00 şi 20.00;
- sâmbătă 6 noiembrie între orele 10.00 şi 14.00,

la sediul “Centro Cultural José LLorca Llinares”, din Calle Goya s/n, Benidorm (situat în zona gării).

Accesul se face pe bază de programare prealabilă obţinută de la consulat prin e-mail (secretariat@consulatcastellon.e.telefonica.net) sau fax (nr. 964 257 053).

sábado, 23 de octubre de 2010

Duminica 23 dupa Rusalii - Sfantul Chiril al Alexandriei

"Au sosit cu luntrea în ţinutul gadarenilor. “

Mîntuitorul împreună cu sfinţii ucenici au mers în ţinutul gadarenilor şi aici le-a ieşit înainte un om care se făcuse sălaş al multor duhuri necurate fiind ieşit din minţi şi din dreapta cugetare şi care nu era deloc lipsit de asemănare cu cei morţi şi aşezat în pămînt.

Ba chiar, era poate într-o stare mai rea decît ei. Căci el umbla gol printre mormintele celor repausaţi şi era o dovadă şi o probă a lipsei de omenie şi a cruzimii demonilor.

Căci Dumnezeul tuturor cu bună chibzuinţă a lăsat ca unii oameni să fie supuşi şi stăpîniţi de demoni, nu pentru ca ei să pătimească, ci pentru ca noi să învăţăm prin ei, în ce fel sînt duhurile rele şi cum se poartă cu noi şi astfel să ne dăm în lături de la dorinţa de a ne supune lor.

Căci un singur om pătimeşte şi suferă de stăpînirea demonilor dar mulţi se zidesc şi se întăresc.

Iar gadarenul (în textul sf. Chirii este = o gerghesinos) sau cetatea demonilor care se ascundeau în el, a căzut înaintea lui Hristos şi a strigat următoarele: „Cei ai cu mine Iisuse Fiul lui Dumnezeu?”

Dar te rog, priveşte la aceste vorbe, că sînt arătătoare a unei temeri amestecate cu multă cutezare şi prostie. Căci este o probă a prostiei celei diavoleşti această îndrăzneală de a spune: „Ce ai cu mine, Fiul lui Dumnezeu?” Şi este o dovadă de înfricoşare, faptul că roagă să nu-1 chinuiască.

Dar dacă ştii că El este Fiul lui Dumnezeu Celui Prea înalt, atunci mărturiseşti că El este Dumnezeu al cerului şi al pămîntului şi a celor din ele. Atunci cum de răpeşti tu cele ce nu sînt ale tale, şi care sînt ale Lui? Şi apoi zici: „Ce ai cu mine?”

Care dintre împăraţii de pe pămînt va răbda şi va suferi oare să lase pînă la sfîrşit şi întrutorul pe oamenii supuşi sceptrului lor, sub stăpînirea barbarilor? Tu scoţi vomitînd cuvintele ce ţi se potrivesc ţie. Şi acestea sînt: „Mă rog ţie nu mă munci?”

Şi te rog cititorule, priveşte iarăşi slava cea neasemuită a Aceluia care este mai presus de toate, adică uită-te la puterea nebiruită a lui Hristos. El îl constrînge pe satana, voind ca satana să nu păţească decît aceasta. Fiindcă pentru el sînt foc şi flăcări cuvintele lui Hristos!

E adevărat ceea ce spune fericitul cîntăreţ de psalmi: „Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului” (Ps. 96, 5). Desigur aici psalmistul compară şi asemuieşte munţii cei înalţi şi mîndri cu puterile cele rele. Dar ele sînt date la o parte ca de un foc, de către puterea Mîntuitorului nostru şi de tăria Sa, şi se topesc ca ceara.

Hristos a întrebat şi a poruncit să-i spună care era numele Său. Dar oare El a întrebat aceasta fiindcă nu ştia, şi oare căuta El să afle acest lucru ca un om dintre noi? Nu e oare lucru prostesc să arătăm aceasta sau să cugetăm în felul acesta?

Căci ştia toate ca Dumnezeu şi El cercetează inima şi rărunchii.

Hristos a întrebat pe demoni, cu bună chibzuinţă, pentru ca să învăţăm că o mare mulţime de demoni a apucat şi a înhăţat un singur suflet omenesc.

Căci Domnul cunoştea mulţimea demonilor care locuia în acel om, dar cei ce, stăteau înjur ca privitori, vedeau un singur om, şi auzeau glasul unei singure voci.

De aceea Hristos spune: „Spune, care este numele tău”. Aceasta făcea El, pentru ca să nu spună că sînt multe acele duhuri şi să nu fie crezut, ci pentru ca înşişi demonii să recunoască şi să mărturisească că sînt mulţi.

8.31 „Şi Il rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adinc. “ Intrucît alte duhuri necurate fuseseră trimise mai înainte în adînc, cele care rămăseseră se temeau de aceastea.

8.32 „ Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei. “
Turma duhurilor celor necurate a cerut turma de porci care era la fel şi deopotrivă cu ei. Iar Hristos le-a îngăduit - cu bună chibzuinţă, cu toate că ştia prea bine cele ce aveau să se petreacă cu ei.

Căci Hristos le-a dat îngăduinţa aceasta, pentru ca acest lucru să fie pentru noi, împreună cu celelalte, prilej de folosinţă şi nădejde sigură. Căci demonii au cerut puterea porcilor desigur fiindcă nu o aveau. Dar cei care nu au această putere a unor vieţuitoare atît de mici şi de ieftine (nevrednice), cum ar putea să vatăme pe vreunul din oamenii care au primit pecetea de la Hristos, şi care sînt legaţi de nădejdea în El?

Şi putem învăţa, în afară de acestea, şi următoarele din cele ce s-au întîmplat turmei aceleia de porci: că demonii cei mîrşavi sînt răi şi uneltesc răutăţi împotriva celor ce au ajuns să fie supuşi.

Căci acest lucru îl arată şi încă limpede, faptul că s-au aruncat în apă porcii şi s-au înecat în valuri, însă, pentru această pricină, Hristos le-a îngăduit lor cele ce cereau, pentru ca să învăţăm din cele petrecute, ce fel sînt demonii, cît de cruzi sînt şi de fioroşi.

Din „Comentar la Sfanta Evanghelie de la Luca”,
Sfantul Chiril al Alexandriei
Editura Pelerinul Roman
Oradea 1998

Homilia de Monseñor Agustín de Florina para el domingo XXIII después de Pentecostés


¿Hay hoy en día poseídos por el demonio? Un cristiano ortodoxo no podrá decir nunca que no y si alguien lo dudase lo enviaría a la isla de Kefalonia en Grecia. Los que son allí llevados no están locos. Una cosa es la locura y otra cosa es la acción del demonio que obliga a aquello que posee a cargar con pesadas cadenas. Allí en el momento en que se exponen las reliquias de San Gerásimo aúllan como lobos y al acercarse a ñla Crz de hierro del Santo gritan que les quema echando espuma por la boca.

Pero además del demonio del Evangelio y de los demonios de kefalonia, hay otros demonios que se pasean en medio de nosotros. Para distinguirlos recomiendo la lectura del libro de Dostoieski “Demonios”.

El demonio del Evangelio no iba a casa por la noche, se quedaba entre las tumbas. Hace unos días, por la noche tuve que ir a un pueblo y pasé por una carretera en la que ví a cuatro personas tiradas por el suelo, pensé que estaban muertos, pero vi a una chica de unos 25 años llorando. No estaban muertos, estaban borrachos, venían de un bar en el habían estado bebiendo hasta pasada la media noche y ahora estaban en un estado lamentable.

Esto es la acción de un demonio, el demonio de la embriaguez. ¿Quieres ver otro? El de la mujer que no soporta a su vecina porque tiene un buen marido. Es el peor de los demonios. Se llama odio y envidia.

Podemos ver otro demonio cuando en los tribunales se pone la mano en el Evangelio y se jura en falso para hacerle daño a otro, el demonio de la venganza.

¿Quieres ver otro más? Mira a los que ignoran a las viudas, a los huérfanos, a los necesitados y no son capaces de dar un vaso de agua a su Ángel de la Guarda. Es el demonio de la avaricia y del amor al dinero.

Y que es lo que sale de la boca de los que blasfeman de la Madre de Dios , de Cristo, de los objetos sagrados… De su boca salen demonios en forma de serpientes y escorpiones.

Por desgracia vivimos en una sociedad en la que no reina Cristo y su Evangelio. Hoy día nuestra sociedad está regida por satanás y sus ángeles. En la escuela donde en vez de enseñar los valor cristianos se enseña a los jóvenes a como masturbarse, en las familias donde el adulterio está presente, donde las mujeres se despreocupan de sus hijos, en los gobiernos que favorecen todos los pecados posibles, en los cines y en la televisión donde lo vergonzoso es motivo de admiración, en las calles y plazas donde se ven a jóvenes bebiendo y revolcándose como cerdos unos con otros… Se ha convertido en el maestro del mundo ante el cual todos se postran. ¡¡¡Qué difícil es la vida de aquellos cristianos que quieren cumplir la voluntad de Dios!!! Les toca vivir en medio de los gesarenos.

Donde hay avaricia y amor al dinero, allí está el demonio; donde hay fornicación y adulterio, allí está el demonio; donde hay odio y envidia, allí está el demonio; donde hay divorcio y aborto, allí está el demonio; donde hay maldiciones y juramentos en falso, allí está el demonio; donde hay ateísmo, allí está el demonio. Éste es su reino del mal.

Pero alguno podrá decir: “¡Esto nos puede llevar a la desesperación!” NO, Cristo abolió la palabra desesperación. Él nos trajo la esperanza pues Él es el Dioshombre, el que con su fuerza y amor a la humanidad ha venido para transformarla, pues Él es el único que la puede cambiar esta sociedad.

En un pueblo había trece alcohólicos. El médico les hablaba dándoles consejos buenos y necesarios, pero no los escuchaba, ni a él, ni a la policía, ni al alcalde. Hoy esos alcohólicos se mantienen sobrios. ¿Cómo sucedió el milagro? Hay dos categorías de sacerdotes: los sacerdotes judíos y los que aman a Cristo. Pues envié a uno de estos últimos, hombre sencillo y sin letras pero amante del Señor, a casa de los alcohólicos. Se arrepintieron los trece y no volvieron a beber más. Ese es el valor del trabajo espiritual, de la predicación y la catequesis, esa es la salvación del mundo.
La salvación está en que haya verdaderos sacerdotes amantes de Cristo y se su santa Iglesia Ortodoxa; por fuera van vestidos de negro pero por dentro son blancos como la nieve; siervos de Cristo, capaces de llorar con los pecadores. Así se convierten por el testimonio de su fe. Esas son las maravillas que hace nuestra Santa Iglesia.
La única manera de salvarnos es creer en nuestro Señor Jesucristo y adorarle junto a los ángeles y santos. Amén.

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA:PREDICĂ LA VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN GADARA ŢINUTUL GADARENILOR.


„Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor” (Luca 8:26)

S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului.

Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau religie, dar o religie formală. Religia spunea că evreul nu trebuie să mănânce carne de porc. Gadarenii însă aveau turme de porci. Făceau comerţ, un comerţ nelegiuit, interzis de legea mozaică. Căutau doar la jalnicele lor interese şi nimic mai sus.

În ţinutul gadarenilor nu împărăţea Dumnezeu; împărăţea satana. Şi dovezi sunt demonizaţii. Ţinutul lor avea mulţi demonizaţi. Unul dintre ei era fiară sălbatică. Îşi sfâşia hainele, rupea obezile cu care era legat, alerga prin munţi, intra prin peşteri, locuia în morminte în compania oaselor celor morţi, arunca cu pietre. Nu îndrăznea nimeni să treacă pe acolo. Era o frică şi o groază în acel ţinut.

Şi totuşi, acest om sălbatic deodată s-a schimbat. Aşa ne spune Evanghelia astăzi. Cum s-a întâmplat asta? Cel care l-a schimbat a fost Hristos. Hristos a dezrădăcinat din inima sa demonul şi acel om sălbatic s-a îmblânzit şi a devenit cel mai liniştit om.

Hristos un astfel de bine i-a făcut. I-a făcut un bine şi familiei lui, a făcut un bine şi satului său. După asta ce-ar fi trebuit să facă gadarenii? Ar fi trebuit să iasă satul întreg şi să-I spună lui Hristos: îţi mulţumim. Dar ei au făcut contrarul. Au ieşit toţi afară şi i-au zis lui Hristos: Fugi, să nu te mai vedem! Şi Hristos a plecat.

Aceştia au fost gadarenii despre care vorbeşte astăzi Evanghelia. Iubitori de argint, avari, individualişti, nerecunoscători, vrednici de milă şi de trei ori ticăloşi, oameni demonizaţi.

Astăzi există demonizaţi? Există gadareni? Fericiţi am fi să nu existe demoni şi demonizaţi. Şi totuşi există. Dacă cineva se îndoieşte, să-l trimitem în Kefalonia. Acolo se adună toţi demonizaţii. Nu sunt nebuni, există o diferenţă: altceva este nebunul, altceva demonizatul şi altceva cel ce suferă cu nervii. Pe aceşti demonizaţi îi leagă cu lanţuri şi le rup ca pe nişte aţe. În clipa în care se scot sfintele moaşte (ale cuviosului Gherasim din Kefalonia, tocmai prăznuit pe 20 octombrie n.tr.) urlă ca lupii. Când apropie crucea de fier a Sfântului Gherasim, demonizaţii strigă: Ne-ai ars!… Demonul se zvârcoleşte şi spumegă. Mulţi din demonizaţi se vindecă acolo.

Există aşadar demonizaţi. Dar în afară de demonizatul din Evanghelie, în afară de demonizaţii din Kefalonia, există şi alţi demonizaţi, într-adevăr demonizaţi. Şi aceştia sunt cei mai mulţi. Ca să-i vezi pe aceşti demonizaţi citeşte cartea unui scriitor rus – Dostoievski, carte care se numeşte „Demonii”.

Fiţi atenţi şi judecaţi. Demonizatul din Evanghelie nu se duce noaptea acasă. Dar nu cumva şi astăzi există mulţi care nu se duc noaptea la casele lor? Odată am fost nevoit să trec cu maşina, noaptea târziu, printr-un sat şi văd deodată patru oameni că duceau pe un altul. Am crezut că este mort. Cobor şi văd o tânără de 25 de ani plângând.

- E mort? – am întrebat.

- Aaa, îmi zice, nu este mort. Este beat. Nu vine acasă. Merge la crâşmă şi după miezul nopţii se întoarce astfel, într-o stare jalnică.
Iată demonizatul! Aşadar unul are demonul beţiei. Vreţi să vedeţi şi altul? Îl vezi pe altul?! S-a înroşit, deoarece a văzut în ziar că odrasla altuia a intrat primul la facultate. O vezi pe alta? Nu vorbeşte, îi vine să moară, deoarece vecina s-a măritat şi a luat un soţ bun. Unul din cei mai mari demoni este demonul urii, al invidiei.

Îl vezi pe altul care se află continuu în tribunale şi pune palma pe Evanghelie şi face jurământ mincinos?! Acesta are demonul răzbunării, demonul tribunalului.

Îl vezi pe altul care se scoală şi-şi numără lirele? Trec văduve şi orfani şi nu dă nimic! Nici apă nu dă îngerului său. Acesta are demonul iubirii de arginţi şi al avariţiei.

Îl vezi pe altul care îşi deschide gura şi scoate şerpi şi scorpii? Este cel care huleşte şi înjură pe Maica Domnului, pe Hristos, candelele, candelabrele, toate.

Iată deci că există demonizaţi. Aceştia sunt demonizaţii societăţii umane. Trebuie să înţelegem că trăim nişte vremuri rele. Astăzi nu împărăţeşte Hristos şi nici Sfânta Lui Evanghelie! Astăzi împărăţeşte satana. Astăzi societatea noastră este condusă de satana de la o margine la alta. Satana în şcoli, satana în familie, satana în tribunale, satana pe drumuri, satana la teatre, satana pretutindeni. Stăpâneşte în lume. Acesta este stăpânitorul lumii, înaintea căruia cad şi se închină toţi. Într-o sută de creştini caută să găseşti unul şi care să împlinească voia lui Dumnezeu. Astăzi oamenii sunt ca şi gadarenii şi mai răi. După cum aceia L-au izgonit pe Hristos, tot aşa Îl izgonim şi noi şi îl chemăm pe satana.

Unde este desfrânare şi adulter, acolo este satana. Unde este lăcomie şi iubirea de argint, acolo este satana. Unde este ură şi invidie, acolo este satana. Unde sunt divorţuri şi paza de a nu face copii, acolo este satana. Acolo unde se înjură, acolo este satana. Acolo unde este jurământul mincinos, acolo este satana. Acolo unde este ateismul, acolo este satana. Unde este nemulţumirea, acolo este satana şi toate acestea există acum în lume. Prin urmare împărăţia iadului stăpâneşte.

- Satana pretutindeni! Dar va zice cineva: Dar aşa, cum le zici, lucrurile sunt fără întoarcere, pline de deznădejde. Nu! Nu deznădăjduim. Hristos a venit să şteargă cuvântul ”deznădejde” şi să scrie „nădejde”. Pentru că cine este puternic să schimbe omenirea? După cum pe demonizat nu l-a schimbat decât numai Hristos, astfel şi lumea doar Hristos poate s-o schimbe.

Într-un sătuleţ aproape de graniţă erau treisprezece alcoolici. S-a dus medicul, le-a ţinut o predică minunată. Nu l-au ascultat. S-a dus poliţia, nu au ascultat. S-a dus primarul; nu l-au ascultat. Astăzi din treisprezece alcoolici au mai rămas doar trei. Cum s-a întâmplat minunea? Am trimis un preot. (Există două categorii de preoţi: preoţi-Iude şi preoţi care Îl iubesc pe Hristos). Am trimis acolo un preoţel neînvăţat. S-a dus în casele alcooliştilor. Şi s-a pocăit cu dânşii şi din treisprezece, zece şi-au spart paharele; nu mai beau. Adică unde există grijă şi lucrare duhovnicească, unde există predică şi cateheză, acolo lumea se îndreaptă.

Exact acest scop îl are Biserica noastră. Biserica se numeşte liman, Casă a lui Dumnezeu, izgonitoarea demonilor. Da, nu este minciună; cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea. Intră negru, dar iese alb ca zăpada. Intră păcătos, dar iese sfânt. Intră tâlhar şi devine mărturisitor al credinţei. Aceste minuni le face Sfânta noastră Biserică.

Şi concluzia noastră care este? Că singura cale de a ne mântui este să credem cu sinceritate în Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se închină toate, îngerii şi toţi sfinţii. Amin.

† Augustin, Mitropolit de Florina, Prespes şi Eordea

Komanos, 20.10.1974

(traducere din elină de monahul Leontie)

Cuv. Paisie Aghioritul: Oamenii primesc infricosatoare inrauriri diavolesti

Multa demonizare exista astazi in lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc infricosatoare inrauriri diavolesti.

Spunea cineva foarte bine: “Oarecand diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa! I-a pus pe drumul lui si le spune: “Calatorie buna!” – si oamenii calatoresc“. Este cumplit! Vedeti, diavolii in laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre in porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre in ei. Hristos a ingaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manance carne de porc (…) Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau.

Numai daca omul ii da dreptul, poate sa faca rau. Cand cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o inraurire diavoleasca.

- Parinte, cum ii mai poate da cineva loc si in alt fel ?

- Logica (*Batranul intelege aici gandul rationalist, care se opune cu trufie celui duhovnicesc), vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea, primeste si influenta din afara… Insa atunci cand sufletul se va curati salasluieste in om Sfantul Duh si se umple de har. In timp ce atunci cand se va intina cu pacate de moarte, salasluieste in el duhul cel necurat.

In epoca noastra, din pacate, oamenii nu vor sa-si taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe langa asta vorbesc cu obraznicie si alunga harul lui Dumnezeu. Si dupa aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeste inrauriri diavolesti. Este in afara de sine, pentru ca din afara comanda diavolul. Nu este inlauntru in chip vadit – fereasca Dumnezeu – dar si dinafara chiar ii poate comanda.

Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul. Pentru ca unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni sa le faca. De pilda nu face crime, ci pune pe om sa le faca. Asa se demonizeaza oamenii dupa aceea”.

(in: “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003).

Comentarios de san Ambrosio y San Agustín al Evangelio del Endemoniado de Gerasa



Lc 8,26-39

Y abordaron a la tierra de los Gerasenos, que está enfrente de la Galilea. Y luego que saltó en tierra fue a El un hombre que tenía el demonio hacía largo tiempo, y no vestía ropa ninguna, ni habitaba su casa, sino en los sepulcros. Este, luego que vio a Jesús, se postró delante de El, y exclamando en alta voz, dijo: "¿Qué tienes que ver conmigo, Jesús Hijo del Dios Altísimo? Ruégote que no me atormentes". Pues mandaba al espíritu inmundo que saliese del hombre, que agitaba con violencia mucho tiempo hacía. Y aunque le tenían encerrado y atado con cadenas y con grillos, rompía las prisiones y era llevado por el demonio a los desiertos. Y Jesús le preguntó, diciendo: "¿Qué nombre tienes tú?" Y él respondió: "Legión": porque habían entrado en él muchos demonios. Y le rogaron, que no les mandase ir al abismo. Andaba allí una grande piara de cerdos paciendo en el monte, y le rogaban que les permitiese entrar en ellos. Y se lo permitió. Salieron, pues, los demonios del hombre y entraron en los cerdos, y luego los cerdos se arrojaron por un despeñadero impetuosamente en el lago y se ahogaron. Cuando esto vieron los pastores, huyeron y lo dijeron en la ciudad y por las granjas. Y salieron a ver lo que había sido, y vieron a Jesús, y hallaron sentado al hombre de quien habían salido los demonios, que estaba vestido, y en su juicio, a los pies de El y temieron. Y les contaron, los que lo habían visto, cómo había sido librado de la legión. Y le rogó toda la gente del territorio de los Gerasenos que se retirase de ellos, porque tenían grande miedo, y El subió en el barco y se volvió. Y el hombre de quien habían salido los demonios, le rogaba por estar con El. Mas Jesús le despidió, diciendo: "Vuelve a tu casa, y cuenta cuán grande merced ha hecho Dios contigo". Y fue diciendo por toda la ciudad cuánto bien le había hecho Jesús.



San Ambrosio. Aún cuando no hay conformidad respecto del número de los curados por Jesucristo entre San Lucas y San Mateo, sin embargo, están conformes en el misterio. Pues del mismo modo que éste, que tenía el demonio, es figura del pueblo gentil; del mismo modo también los dos eran figura de dos pueblos gentiles porque, aunque Noé engendró tres hijos, Sem, Cam y Jafet, sola la familia de Sem fue llamada a la posesión de Dios, y de los otros dos salieron los pueblos de diversas naciones. El pueblo tenía desde mucho tiempo el demonio, puesto que desde el diluvio hasta la venida del Señor era cruelmente atormentado. Estaba también desnudo, porque había perdido el manto de su naturaleza y de la virtud.

San Agustín. No habitaba en la casa, esto es, no descansaba en su conciencia; residía en los sepulcros, porque se gozaba en las obras muertas (esto es, en los pecados)

San Ambrosio. ¿O qué son los cuerpos de los malos, sino ciertos sepulcros, en donde no mora la palabra de Dios?

San Agustín. Los grillos y las cadenas de hierro que ligaban sus miembros, representan las leyes duras y pesadas de los gentiles, que reprimen también el crimen en sus repúblicas. Que, rotos tales vínculos, era llevado por los demonios al desierto, significa que, traspasadas también aquellas leyes, era llevado por la pasión a tales crímenes que ya excedían la costumbre vulgar. La legión de demonios que había en él es figura de los gentiles, que adoraban a muchos demonios. Y el permiso que se concedió a los demonios para que entrasen en los cuerpos de los puercos, que pacían en el monte, representa a los hombres inmundos y soberbios, a quienes domina el diablo por medio del culto de los ídolos.

San Ambrosio. Son puercos todos aquellos que, parecidos a animales inmundos, privados de razón y de la palabra, manchan el brillo de sus virtudes naturales con los actos impuros de su vida.

San Agustín. Fueron precipitados en el lago para significar que la Iglesia está ya purificada y que, librado el pueblo gentil de la dominación de los demonios, los que no quisieron creer en Cristo, sumergidos en una ciega y profunda necedad, se van a los abismos a celebrar sus ritos sacrílegos.

San Ambrosio. Se precipitan con ímpetu, porque no son retenidos por la consideración de ningún mérito; sino que como arrojados de lo alto por la pendiente de la iniquidad, perecen ahogados en las olas de este mundo. Ni puede haber comercio vital de espíritu alguno en aquellos que son llevados de aquí para allá por las agitadas olas de la voluptuosidad. Vemos, pues, que el hombre es el autor de su desgracia; porque si no viviese como los puercos, nunca el demonio recibiría poder sobre él; y si le recibiera, no sería para perderle sino para probarle. Y acaso el demonio que, después de la venida del Señor, no puede seducir a los buenos, no busca ya la ruina de todos los hombres, sino tan sólo la de los más débiles, así como el ladrón no ataca a los armados, sino a los inermes. Los pastores de aquellos, rebaños apenas, vieron esto huyeron. Ni los filósofos, ni los príncipes de la sinagoga pueden traer remedio a los pueblos que perecen. Sólo Jesucristo es quien puede librar a los pueblos del pecado.

San Agustín O los pastores de los puercos, que huyendo anunciaron todo esto, representan ciertos jefes de los impíos que, aunque no observan la ley del cristianismo admiran, sin embargo, y anuncian con asombro su poder entre los gentiles. Los gerasenos que, conociendo lo que había pasado, sobrecogidos de espanto, ruegan a Jesús que se aleje de ellos, representan a la multitud encenegada en sus inveteradas pasiones, que honra la ley cristiana, pero que no quiere abrazarla, diciendo que no la puede cumplir, admirando, no obstante, al pueblo fiel, curado en su perdido estado antiguo.

San Ambrosio. O la ciudad de los gerasenos representa la sinagoga, que le rogaba se alejase, porque era grande su temor; pues el espíritu enfermo no comprende la palabra de Dios, ni puede resistir el peso de la sabiduría. Y por lo tanto el Señor no molestó por más tiempo, sino que subió de las cosas inferiores a las superiores; esto es, de la sinagoga a la Iglesia. Se volvió por el lago, porque ninguno pasa sin peligro de condenación de la Iglesia a la sinagoga; mas el que quiera pasar de la sinagoga a la Iglesia, que lleve su cruz para evitar el peligro.

San Agustín. Por aquel hombre curado, que quería permanecer con Cristo, y a quien se dice: "Vuélvete a tu casa, y cuenta cuán grande merced ha hecho Dios contigo", hay que entender que cada uno, después del perdón de los pecados, debe volver a entrar en la buena conciencia como en una casa y servir al Evangelio para la salvación de los demás a fin de descansar un día con Cristo, no sea que, queriendo estar con El antes de tiempo, descuide el ministerio de la predicación, acomodado a la salvación de sus hermanos.

Cuál será el precio de la Cruz de Zica

En la II Guerra Mundial due robada del Monasterio de Zica en Serbia la Cruz del Rey Alexander Obrenovic. La Cruz de Zica se encontrada desde entonces en el Museo Pontificio de Paderborn en Alemania. Ahora dicha Cruz a sido devuelta al monasterio por los papistas de manos de Hans-Josef Becker, obispo católico de Paderborn. Después de siete años de negociaciones ha sido devuelto lo que fue robado recibiédola, el pasado día 19, Monseñor Irineo Boulovits, del Patriarcado de Serbia.

Ahora la Cruz está en el lugar del que nunca debería haber salido, los papistas se jactan de devolver lo robado y mi pregunta es: ¿A qué precio ha sido devuelta?

Milenio de la Catedral Georgiana de Mtskheta




El 14 de Octubre de 2010, Día del Santo Manto y del Vivificante Pilar (Svetitsovloba), la Georgia Ortodoxa celebró el milenio de su principal catedral ‘Svetitshoveli’ en la vieja capital georgiana de Mtskheta. Al mismo tiempo, la Iglesia celebró el 1700 aniversario de la primera iglesia edificada en el lugar donde fue enterrado en Manto del Señor.

En la Catedral de los Doce Apóstoles ‘Svetitshoveli’, que fue construída por el Rey Jorge I con la bendición del Catholicos-Patriarca Melchizedek I en el período entre 1010-1029 en el lugar donde la primera iglesia Cristiana fue construida en Georgia en el siglo 4°, fue celebrada la Divin Liturgia por Su Santidad y Beatitud Iliya II, Catholicos-Patriarca de Toda Georgia. Entre sus concelebrantes estaban el Arzobispo Archbishop Anastasios de Tirana y Toda Albania y el Arzobispo Cristobal de los Estados Checos y Eslovaquia, miembros de las delegaciones de las Iglesias Ortodoxas Locales, y jerarcas y clérigos de la Iglesia Ortodoxa Georgiana.

viernes, 22 de octubre de 2010

Los tentáculos del demonio.

Tiene el demonio tres tentáculos con los que intenta ahogar a la Iglesia Ortodoxia:

El comunismo para los pobres y los ignorantes.


El ecumenismo para los creyentes.


La masonería para los ricos.


Geronta Paisios Aghiorita.

domingo, 17 de octubre de 2010

Conmemoración de los Santos Padres del Séptimo Concilio Ecuménico


En este día la iglesia recuerda los 350 Padres santos del Séptimo Concilio Ecuménico bajo el santo Patriarca Tarasios (25 de febrero).

El Sínodo de 787, el segundo en reunirse en Nicea, refuto las herejías Iconoclastas durante el reinado de la Santa Emperadora Irene y su hijo Constantino Pórfirogenitos.

El concilio decretó que la veneración de los iconos no es idolatría (Éxodo 20:4-5), porque el honor que se le presenta a ellos no es dirigido a la pintura o la madera, pero pasa al prototipo (la persona representada). También apoyaron la posibilidad de representar a Cristo, quien se hizo hombre y tomo cuerpo en su encarnación. En otro sentido, el Padre no puede ser representado en su naturaleza eterna, porque “ningún hombre jamás ha visto a Dios” (Juan 1:18).

martes, 12 de octubre de 2010

RUGACIUNE Sf Cv PARESCHEVA DE LA IASI

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci. Amin.

VIAŢA SF. PARASCHEVA


Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.

Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.

Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".

Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.!

Cantarile Sf Cv Parescheva










12 de octubre: DÍA DE LA FIESTA NACIONAL

domingo, 10 de octubre de 2010

Homilia de San Juan Crisóstomo sobre el Evangelio de San Juan: "A los suyos vino y no le recibieron"

¿Cómo tuvo esto lugar y por qué causa? Oyelo de labios de San Pablo. Pues él no cesó de investigarlo con gran diligencia, hasta hallar la causa, y se la descubrió a todos los demás. Y ¿cuál es ésta? Y ¿de dónde a los judíos tanta ceguedad? Oyeselo decir a él, que estuvo encargado de este ministerio. ¿Qué es, pues, lo que él dice, para soltar la duda de muchos? No conociendo ellos, dice, la justicia de Dios, y tratando de establecer la suya propia, no se sometieron a la justicia de Dios (Rom., X, 3). Por eso les fue tan mal. Y otra vez, explicando lo mismo de otro modo, dice: Pues ¿qué diremos —Que los gentiles que no seguían la justicia han alcanzado la justicia, pero la justicia que es por fe; mas Israel, que iba tras la ley de justicia, no ha llegado a la ley de justicia. Dime: ¿por qué? porque no (la buscaron) por fe, pues tropezaron en la piedra del escándalo (Rom., IX, 30, 32): Y lo que dice significa: la causa de estos males fue para ellos la incredulidad; y ésta nació de la soberbia. Porque cómo, habiendo sido antes superiores a los gentiles por haber recibido la ley y conocer a Dios, y todo lo demás de que habla San Pablo, después de la venida de Cristo vieron que también aquellos por la fe eran llamados con el mismo honor, y que recibida la fe no había diferencia entre circunciso y gentil; de la soberbia pasaron a la envidia, sintiéndose mordidos de ella, y no pudieron sufrir la benignidad inefable y sobreabundante del Señor. Lo cual no les nació sino de su arrogancia, perversidad y odio de los demás.

sábado, 9 de octubre de 2010

Domingo XX después de Pentecostés: La resurrección del hijo de la viuda de Naim


En el nombre del Padre, del Hijo y del Espíritu Santo.

El milagro de la resurrección del hijo de la viuda de Naín ofrece el mensaje más esperanzador para nuestras vidas. En primer lugar nos muestra que Jesucristo es el Señor nuestro Dios que con el poder de su amor vence a la muerte. Nos dice también que Jesús, el apoyo más estable en nuestro camino, es nuestra única esperanza porque nos abre las puertas a la vida verdadera y eterna. Él es nuestro vivificador por medio de su Resurrección, preanunciada en el milagro de la resurrección del hijo de la viuda de Naim que hoy se lee en la Iglesia.

La resurrección del hijo de la viuda, como nos muestra el relato del Santo Evangelista Lucas, no se limita a presentar un hecho espectacular realizado con el objetivo de provocar admiración. Al contemplar este milagro de Cristo, lo que se pretende es que contemplemos a través de Él el misterio de la muerte.

Cristo nos revela su muerte como participación plena en la vida del hombre en la que entra a causa del pecado. La muerte que marca el final de esta vida no puede verse como algo natural. Dios no creó al hombre para morir, sino para vivir en la incorruptibilidad del Paraíso. Esto es lo que causó la envidia del diablo, al contemplar al hombre vestido de inmortalidad, y la muerte entró en el mundo.

El hombre está invitado a entrar de nuevo en esta perspectiva de inmortalidad frente a la sociedad de la muerte que nos rodea si acepta el amor de Dios y pone su vida como prósfora ofrecida por las manos de la Iglesia. Esto supone participar en la vida misma de Dios, a participar en la victoria de Cristo sobre la muerte. Adán y Eva se separaron del camino del amor divino y por su egoísmo entraron en el camino de la muerte y el pecado. Por ello, el hombre se auto expulsó del Paraíso, encerrándose en la cárcel de sí mismo, rechazando el regalo del amor. La principal tragedia fue las consecuencia que esto tuvo para todos los hombres: el sufrimiento y la muerte del cuerpo, separación del alma y el cuerpo, precedida de la muerte espiritual provocada por la separación del hombre de Dios.

A parte de todas las interpretaciones y explicaciones físicas, biológicas y antropológicas que se han dado a la muerte y a pesar del esfuerzo desesperado del hombre actual de vivir para siempre y eternamente joven, no puede liberarse de ella por si mismo y con sus fuerzas y lo que es peor, al contemplar su impotencia le llena de terror tenerse que enfrentar con ese último momento.

El hombre ha de buscar la verdadera vida eterna, y esta le es ofrecida por el amor divino a la humanidad. Cristo nos ofrece unirnos a su propia vida. Cristo es el Kirios, el Señor, el Creador de todas las cosas, el Soberano con poder sobre la vida y la muerte. Solo unidos a su Cuerpo, la Iglesia Santa, podremos participar de su vida inmortal, y se verá saciado el deseo innato de vivir eternamente.

Queridos hermanos, el Evangelio de hoy que nos narra la resurrección del hijo de la viuda de Naim, nos invita a volver a la vida. El mundo, no puede saciar el deseo de eternidad del corazón del hombre, porque ese deseo sólo lo puede saciar con actitudes y palabras de muerte. Solo Cristo tiene palabras de vida eterna y sólo él nos ofrece la vida inmortal por medio de la participación en los Divinos Misterios. Cuando participamos de su Divino Cuerpo y de su Sangre Vivificadora, participamos de su muerte y resurrección. El hijo de la viuda, resucitó para morir de nuevo, nosotros moriremos para resucitar para la vida eterna.

viernes, 8 de octubre de 2010

Rusia prohíbe la publicidad de curanderos, pitonisas y brujos

Una buena noticia llega de Rusia y no estaría mal que tomasen buen ejemplo otros países de Europa incluidos los ortodoxos.

Cuando lees la prensa a diario, llegas inevitablemente a las páginas de publicidad. Haced la siguiente prueba: Contad los anuncios que hay de distintas brujas, adivinos, pitonisas, curanderos, sanadores y demás amigos de lo sobrenatural. Después de los de prostitución, son los más numerosos y aunque en España se ha pensado en prohibirlos varias veces, el gobierno se ha encontrado con la oposición frontal de los grandes emporios del papel impreso, incluido el progre "El País" ¿Por qué, no son tan modernos, laicistas, comecuras, etc., etc., etc.,? Pues sí, pero a ver quien es el guapo que renuncia a los ingresos generados por esa publicidad.

Esta gente es despreciable en todos los sentidos, pues en la mayoría de las veces, se aprovecha de personas, normalmente, de personalidad débil, que desesperados buscan encontrar solución a un problema que les angustia. Peor aún son los que se aprovechan de aquellos que buscan una solución para una enfermedad incurable y les prometen el oro y el moro, previo pago del oro.

Esto se multiplica sobre todo en momentos de crisis en los que muchas veces hay personas que en medio de problemas económicos y sus derivados familiares, emocionales y psíquicos se lanza al vacío de la mentira y la extorsión que pregonan estos indeseables.

¿Cuál ha de ser nuestra posición como ortodoxos? Claramente lo dice la Sagrada Escritura. "No habitará en medio de ti bruja ni hechicero" (Ex 22, 18) Aquellos que practican la brujería o cualquier tipo de idolatría,chamanes, hechiceros, adivinos, curanderos, rechazan al Dios verdadero, Creador de todas las cosas, Padre, Hijo y Espíritu Santo y se arrojan voluntariamente al culto de Satanás, a la compañía de sus pompas y al servicio de sus órdenes.

¿Y aquellos que los consultan? Acuden al servicio de Satanás con gran perjuicio de sus almas y poniendo en peligro la integridad de su psique? El malastuto, sabe poner en boca de estos encantadores de serpientes, las palabras adecuadas para engañar a los incautos.

No hace mucho tiempo tuve la desgracia de toparme con una pobre persona que se encontraba en medio de esta telaraña. Durante años se había entregado a la nefasta práctica del yoga que han prohibido todos los padres teóforos de estos tiempos, sobre todo nuestro bienaventurado Padre San Serafin Rosse, que precisamente podía hablar alto y claro pro haber sufrido su nefasta influencia antes de su conversión a la Santa Fe Ortodoxa, después tonteó con la idolatría tibetana, práctico los rituales de la brujería wicca.

Acuciada esta persona por los demonios que la acosaban se entregó a prácticas chamanicas de sanación pensando que eso la libraría de los tormentos que sufría su alma. Todo en vano. Creyendo librarse unos males, se entregó a otros peores, todos orquestados eso sí por el enemigo de las almas. Perdió veinte kilos y cada vez su voluntad era más débil. Una amiga la trajo a la Iglesia, era incapaz casi de sostenerse. Lo negaba todo, solo quería descansar, escapar, en definitiva morir, pues creía que sólo muriendo se liberaría de aquello. Y era todo lo contrario pues definitivamente se vería abocada a la eterna oscuridad. Su madre vino de su país de origen, se hicieron molitvas, recibió el aceite santo, pudo por fin comenzar a liberar su alma en la Spovedanea.

Cuando se encontó mejor, su madre, mujer de fe inquebrantable se la llevó, visitaron a un auténtico psicoterapeuta ortodoxo, padre espiritual de un famoso monasterio, visitaron las tumbas de nuestros bienaventurados Padres y Madres, las reliquias santas, confesaba, comenzó a recibir el Cuerpo y la Sangre de nuestro Señor Jesucristo y por las oraciones y lágrimas de los que la querían y la intercesión de la santísima Madre de Dios, ahora, después de cuatro años, está felizmente casada, tiene un hijo al que puso por nombre precisamente Ciprian, en honor del Santo protector contra el poder maléfico de los hechiceros . En alguna ocasiones vuelve a tener intentos de ataques por parte del enemigo, pero ahora cuenta con un arma inquebrantable: su fe ortodoxa, acrisolada en medio de tantos sufrimientos.

Como este caso seguro que hay miles. Bien hecho por Rusia, a ver si cunde el ejemplo.

Rusia prohibe la publicidad de curanderos, pitonisas y brujos

Hace dos años fue condenado a pena de cárcel el curandero ruso Grigori Grabovoi, que prometió resucitar a los 200 niños fallecidos durante el asalto a la escuela de Beslan, acaecida en 2004. Grabovoi, bien conocido en el país por sus “milagrosas” concentraciones multitudinarias, ofreció devolver la vida a los afligidos padres de los niños por el módico importe de 1.300 euros por niño.
El caso Grabovoi no es excepcional en Rusia, un país con una desmesurada fe en la magina y lo sobrenatural. Pero los brujos deberán buscar nuevas formas de promocionar sus servicios, en tanto la Duma Estatal ha acordado la prohibición de publicitarse en prensa a todos aquellos que “promuevan poderes sobrenaturales”. El número de curanderos sobrepasa al de médicos en Rusia: 800.000 por 620.000 doctores titulados, según la Duma.

En la actualidad, reporta la agencia de noticias RT, es habitual encontrar una miríada de anuncios de augures que prometen pronosticar el futuro, romper un hechizo, recuperar a un marido infiel, traer suerte a los negocios o curar todo tipo de enfermedades. Según la promotora de la nueva Ley de Publicidad, la diputada Tatyana Yakovleva, del comité de salud de la Duma, el negocio del esoterismo en Rusia asciende a 2.000 millones de dólares.
Un estudio llevado a cabo por la agencia de encuestas Levada el pasado mes de agosto concluyó que el 20% de los rusos han visitado a curanderos alternativos para tratarse sus problemas, un porcentaje que duplica a quienes han acudido a un psicoterapeuta. Uno de los canales más populares del país, TNT, emite los viernes un programa en horario punta llamado “Batalla de los Psíquicos”, en el que dos supuestos telépatas compiten para resolver una serie de problemas.

El patriarca de Moscú celebró con estas palabras la aprobación de la ley: “Ningún país civilizado puede tolerar esta proliferación de gente que se autodenomina “magos” y “milagreros”.

Creo que todas las iglesias ortodoxas deben consolidarse y junto con la iglesia serbia trazar un programa de ayuda a los lugares sagrados de Kosovo.


El Metropolita de Volokolamsk Ilarión, jede del departamento de relaciones eclesiales exteriores del Patriarcado de Moscú, acaba de regresar de Kosovo, donde asistió a la ceremonia de entronización del Patriarca serbio Iriney.

En entrevista a La Voz de Rusia el metropolita Ilarión expresó seguridad de que el papel clave en la salvación de los monumentos cristianos del territorio debe corresponder a la ortodoxia mundial.

Creo que todas las iglesias ortodoxas deben consolidarse y junto con la iglesia serbia trazar un programa de ayuda a los monasterios y lugares sagrados de Kosovo. Puedo decir que en la iglesia rusa ya pensamos en esto. En primer lugar, hemos recibido con gran satisfacción la decisión del Estado ruso de erogar medios a la UNESCO para la reconstrucción de los templos derruidos en Kosovo. Seguiremos prestado una ayuda posible a los ortodoxos, en particular a los monjes, que viven en Kosovo. Hablamos con representantes de la iglesia serbia y conocimos su deseo de que les visiten nuestros monjes y monjas. Al menos en forma de turnos, por un año, dos o tres, manteniendo así sus monasterios.

Hoy los monumentos ortodoxos de Kosovo corren el peligro de su total desaparición. Tan solo en los últimos años en el territorio han sido destruidas más de 150 iglesias y monasterios ortodoxos, se han perdido iconos y reliquias de santos cristianos. Una parte de los monumentos histórico-arquitectónicos estaba incluida en la Lista del Patrimonio Mundial de la UNESCO. Los que se han conservado aún, se encuentran al amparo de las fuerzas internacionales KFOR. Sin embargo, pronto la protección de las instalaciones cristianas pasará de la jurisdicción de las fuerzas de paz a la policía albanesa. Este hecho inquieta a los fieles de la iglesia ortodoxa serbia, continúa el metropolita Ilarión.

Este tema ha sido reiteradamente tratado por los jerarcas de la iglesia ortodoxa serbia que decían no confiar en la policía de Kosovo y que tal protección pondrá en mayor peligro la vida de las personas que se quedan allí. Creo que en lo ideal estas sagradas deben estar bajo un protectorado internacional y ser custodiadas por fuerzas internacionales.

La iglesia ortodoxa serbia cifra grandes esperanza sen la ayuda de Rusia y de la ortodoxia rusa. En Serbia y Kosovo quieren a los rusos. Y no es de extrañar. Pues, además de la unidad religiosa en la fe cristiana, Rusia durante siglos ha ayudado al pueblo serbio, dice el jerarca ortodoxo.


Es de todos conocido que durante siglos Rusia ha apoyado a Serbia y que la ortodoxia rusa respaldaba la ortodoxia serbia. Y así ha sido hasta los últimos tiempos. A Serbia llegaba varias veces el finado Patriarca de Moscú y de toda Rusia Alexis II, y el actual Patriarca Kirill, ya cuando era metropolita y presidente del departamento de relaciones eclesiales exteriores, también ha visitado reiteradas veces Serbia y Kosovo.

lunes, 4 de octubre de 2010

A NUESTRO SANTÍSIMO PADRE, EL PATRIARCA IRINEJ: ¡POR MUCHOS AÑOS!

ENTRONIZACION DEL XLV PATRIARCA DE LA IGLESIA ORTODOXA SERBIA
03/10/2010



En el templo de los Santos Apostoles del Patriarcado de Pec, en Kosovo-Metohia , en presencia de varios miles de invitados y creyentes, ser realizó la Liturgia de entronizacion del patriarca serbio Irinej. Tras la ceremonia el patriarca Irinej dio la bendicion al pueblo congregado en la entrada del Patriarcado de Pec, pero tambien a todo el pueblo serbio, y al pueblo del mundo entero. Asistieron el Príncipe Alejandro II de Serbia, el Presidente de la República Tadic y dignatarios de gobierno y diplomáticos.

Asistieron además representantes de los Patriarcados de Constantinopla, Alejandría, Antioquía, Jerusalén, Moscú, Georgia, Rumania y Bulgaria, los Arzobispos Primados de las Iglesias Autocéfalas de Chipre y de la República Checa y Eslovaquia, y del resto de las Iglesias Autocéfalas.

Las campanas del Patriarcado de Pec, sonaron a las 10 en punto señalando el inicio de la ceremonia de entronizacion del LXV Patriarca de Serbia. En la iglesia central del complejo monasterial, en la iglesia de los Santos Apostoles, comenzo la Liturgia que oficio el patriarca Irinej. Después de la liturgia y de la comunión , el acto de entornizacion del nuevo Patriarca, lo realizaron los metropolitas, el del litoral monenegrino Amfilojie y el de Zagreb y Ljubljana Jovan.

Durante la ceremonia de entronizacion el patriarca Irinej destaco que hoy en Kosovo-Metohia se estan borrando las huellas espirituales y las raices historicas del pueblo serbio. Asimismo hizo un llamamiento a la comunidad internacional y a los albaneses para que garanticen la paz en la provincia sureña serbia. “Desde este lugar sagrado lanzamos un clamor a los factores poderosos del mundo, en cuyas manos se encuentra el destino de Kosovo-Metohia, para que no cometan un delito moral adoptando soluciones relativas al estatus de esta provicia sureña serbia con las que se privaria al pueblo serbio del derecho a la tierra donde tienen sus raices, a sus bienes, a los cementerios de sus antepasados, a sus templos”, declaro el patriarca Irinej. El jerarca de la Iglesia Ortodoxa Serbia tambien se dirigio al pueblo albanes en Kosovo-Metohia invitando a la paz y a la convivencia cimentadas en la justicia humana y justicia divina. “Rogamos a Dios para que en esta tierra reine la paz , la concordia y el amor entre los pueblos y para que se sanen las heridas causadas por el odio y por el rencor”, dijo Irinej.

A la ceremonia de entronizacion asistieron numerosos invitados, representantes diplomaticos, lideres de EULEX, KFOR Y UNMIK, asi como, representantes de iglesias ortodoxas del mundo entero y de las demas comunidades religiosas en Serbia, incluyendo al representante de la Comunidad islamica de Serbia Adem Zilkic y al arzobispo belgradense Stanislav Hocevar.

Ellos destacaron la importancia que tiene la entronizacion del patriarca serbio para el pueblo y estado serbios, y expresaron la convicción de que el patriarca con su experiencia, conocimientos y sabiduría va a dirigir la Iglesia Ortodoxa Serbia igual que sus antecesores y promover el principio de paz y convivencia, y que va a afianzar la cooperación entre las comunidades religiosas en Serbia.

A la entronizacion del patriarca Irinej en el Patriarcado de Pec asistieron varios miles de creyentes los que arribaron en autobuses de todas las regiones de Serbia, de la Republica Srpska, de Montenegro, pero tambien del exterior. Destacando que ese acto eclesiastico y religioso no guarda ninguna relacion con la politica, ellos señalaron la importancia de que no se ha interrumpido la tradición de entronizacion de patriarcas serbios en el Patriarcado de Pec, porque eso, como dijeron, forma parte del ser espiritual serbio, el que no debe olvidarse.

La ceremonia de entornizacion del patriarca serbio la acompañaron intensas medidas de seguridad, y el monasterio lo resguardaron miembros de KFOR italiano.


A pesar de dichas medidas de seguridad y de los llamamientos a la paz por parte del Patriarca la respuesta de los albaneses no se hizo esperar, atacando a tres autobuses de peregrinos a pedradas lo que causó varios heridos. Así mismo dedicaron graves ofensas al patriarca recién entronizado.

http://glassrbije.org/S/index.php?option=com_content&task=view&id=12996&Itemid=32