De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sã se bucure de acest Praznic frumos si luminat. De este cineva slugã înteleaptã, sã intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului sãu. De s-a ostenit cineva postind, sã-si ia acum rãsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, sã-si primeascã astãzi plata cea dreaptã. De a venit cineva dupã ceasul al treilea, multumind sã prãznuiascã. De a ajuns cineva dupã ceasul al saselea, sã nu se îndoiascã nicidecum, cãci cu nimic nu va fi pãgubit. De a întârziat cineva pânã în ceasul al nouãlea, sã se apropie, nicidecum îndoindu-se. De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, sã nu se teamã din pricina întârzierii, cãci darnic fiind Stãpânul, primeste pe cel din urmã ca si pe cel dintâi, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; si pe cel din urmã miluieste si pe cel dintâi mângâie; si acelui plãteste, si acestuia dãruieste; si faptele le primeste; si gândul îl tine în seamã, si lucrul îl pretuieste, si vointa o laudã. Pentru aceasta, intrati toti întru bucuria Domnului nostru: si cei dintâi si cei de-al doilea luati plata. Bogatii si sãracii, împreunã bucurati-vã. Cei ce v-ati înfrânat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-vã astãzi. Masa este plinã, ospãtati-vã toti. Vitelul este mult, nimeni sã nu iasã flãmând. Gustati toti din ospãtul credintei: împãrtãsiti-vã toti din bogãtia bunãtãtii. Sã nu se plângã nimeni de lipsã, cã s-a arãtat împãrãtia cea de obste. Nimeni sã nu se tânguiascã pentru pãcate cã din mormânt, iertare a rãsãrit. Nimeni sã nu se teamã de moarte, cã ne-a izbãvit pe noi moartea Mântuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea. Prãdat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amãrãciune fiindcã a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai înainte întelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amãrât întâmpinându-Te pe Tine jos: amãrâtu-s-a cã s-a stricat. S-a amãrât cã a fost batjocorit; s-a amãrât cã a fost omorât, s-a amãrât cã s-a surpat, s-a amãrât cã a fost legat. A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A prins pãmânt si s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cãzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este moarte, boldul? Unde-ti este iadule, biruinta? Înviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos si au cãzut diavolii. Înviat-a Hristos si se bucurã îngerii. Înviat-a Hristos si viata stãpâneste. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în groapã; cã Hristos sculându-Se din morþi, începãtura celor adormiti S-a fãcut.
Lui se cuvine slavã si stãpânire în vecii vecilor. Amin!
Lui se cuvine slavã si stãpânire în vecii vecilor. Amin!
No hay comentarios:
Publicar un comentario