jueves, 28 de agosto de 2008

Tradiţii populare la Sarbatoarea Taierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul



Sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul se mai numeşte în popor şi Sfântul Ioan de Toamnă sau, în alte zone, Sfântul Ioan cap tăiat.

Ţăranii români l-au cinstit întotdeauna pe Sfântul Ioan Botezătorul şi au creat diverse obiceiuri legate de această sărbătoare.

Astfel, în toate zonele ţării, în ziua de 29 august nu se taie nimic cu cuţitul şi nu se mănâncă fructe sau legume ce au forma rotundă (precum capul Sfântului) sau au culoarea roşie (precum sângele vărsat) şi nu se mănâncă nimic din tipsie asemenea celei pe care a fost purtat capul Sfântului.
In Ardeal se spune că Sfântului Ioan i s-a tăiat capul într-un loc unde se afla varză (curechi), deci nu se mănâncă acest aliment.

Românii posteau cu post negru în această zi, iar în unele zone, pentru păcate foarte grele, se postea cu post negru până la 14 septembrie, la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, inclusiv, mâncându-se seara doar o turtă, făcută de propriile mâini ale păcătosului şi coaptă pe cărbuni, desigur, netăiată cu cuţitul ci ruptă cu mâna. Firmiturile se lasau să cadă pe pământ, sub Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Noaptea, se dormea pe pământ, neînvelit, cu o pernă din paie de grâu la cap. În ziua de Înălţarea Sfintei Cruci se ducea la Biserică ulei, un colac, fructe, pentru iertarea păcatelor.

No hay comentarios: