
Parroquia Ortodoxa de los Santos Andrés y Nicolás Patriarcado de Serbia. C/ Virgen del Sococrro 59 Alicante Viernes: Acatisto a la Madre de Dios: 19:00 h Sábados: Acatisto: 9:00 hh Divina Liturgia: 9:30 hh; Parastás por los difuntos:18:00 Vecernia: 18:30 hh Domingos: Acatisto 8:30 hh Divina Liturgia: 9:00 hh. Al finalizar la Divina Liturgia, Escuela Dominical. Los primeros domingos de cada mes se celebra la bendición del pequeño Aghiasma. Tfno 652 464 695 e-mail: parroquia_ortodoxa@yahoo.es
viernes, 8 de mayo de 2009
8 de mayo: Sinaxis del Santo Apóstol y Evangelista Juan el Teólogo

martes, 5 de mayo de 2009
Sobre los peligros de la práctica del yoga y otras prácticas de la Nueva Era

¿Eres alguno de los que practican estas nuevas meditaciones orientales para sentirte mejor? ¿practicas feng shui, yoga, imanes, reiki, silva? pues aquí te dejo este testimonio de una persona que practicaba estas cosas.
Con permiso del autor, nombre retenido por confidencialidad.
Por fin encontré la salvación al entrar en contacto con un auténtico padre espiritual que me ayudó a entrar en la Iglesia y a liberarme de los demonios.
Quiero compartir que vi lo que hay detrás del yoga y por quienes es utilizada. Que produce una gran confusión de valores, robo de energía y total perdida de la libertad. Que el yoga cristiano es un contrasentido. Que no se debe tener en las parroquias una práctica que utiliza la nueva era y que lleva a la soberbia y al orgullo espiritual. Las "asanas" son ejercicios espirituales con invocaciones a otros dioses... eso es idolatría.
No se puede poner la mente en blanco durante las meditaciones ni relajaciones porque es peligroso, ya que abrimos las puertas de nuestra alma.Hay un mundo espiritual que no vemos y que la Biblia lo menciona (ef.6-12)En fin, hace más de 5 años que estoy tratando de sanarme, entre persecuciones, ataques mentales y espirituales. He recibido ayuda de muchos sacerdotes ortodoxos y de un psiquiatra católico. Muchísima liberación y muchísima oración personal y compartida.
Confesiones, oraciones de renuncia de todas las prácticas pasadas, oraciones de renuncia en confesión, renuncia al demonio y todas las prácticas anteriores, oraciones pidiendo perdón por mi misma y hacia las personas que me dañaron durante tanto tiempo.
lunes, 4 de mayo de 2009
5 de mayo: Icono de la Madre de Dios “Cáliz inagotable”

Una noche un santo monje se le apareció en sueños y le dijo que tenía que ir al monasterio de la Madre de Dios de Serpukov y encargar allí un Moleben en honor de la Madre de Dios “Caliz inagotable. El hombre no hizo caso del sueño escusándose en que no podía andar ni tenía dinero para encargar el Moleben. El Geronta se le apareció una segunda vez más no hizo caso. A la tercera vez le reprendió severamente por no querer abandonar tan gran vicio.
Después de esto se levantó y se dirigió al monasterio. Extenuado por el viaje paró en un pueblo donde una anciana compasiva le frotó las piernas con hierbas medicinales que le hicieron encontrarse mejor. Al día siguiente reemprendió el viaje con ayuda de dos muletas llegando al monasterio al anochecer.
Después del oficio de los Maitines el soldado relató el sueño a los monjes, pero ninguno había escuchado hablar de aquel icono de la Madre de Dios. Al final uno de ellos recuerda el icono que estaba olvidado en uno de los pasillos que unía el diaconicen con el santuario. Sacaron los monjes el icono y lo pusieron en el analogio en medio de la Iglesia sirviendo en aquel momento el Moleben. El soldado regresó completamente curado de sus piernas a su pueblo y nunca más volvió a beber una gota de alcohol. Pronto corrió la noticia del milagro y hasta el día de hoy son muchos los alcohólicos que son lelvados allí por sus familias obteniendo la curación por intercesión de la Madre de Dios.
Tu Icono Santo es para nosotros fuente inagotable de curación para los males del cuerpo y del alma, oh Soberana Madre de Dios, y consuelo en las aflicciones. Por ello te cantamos agradecidos, alabándote como nuestra Protectora Misericordiosa. Oh Señora Soberana, a quien veneramos como “Cáliz Inagotable”, inclina hacia nosotros tu oído y misericordiosamente escucha nuestro lamento que te dirigimos con los ojos llenos de lágrimas y da la curación a aquellos que padecen de embriaguez, para que llenos de fe podamos exclamarte:
¡Regocíjate, Cáliz Inagotable, que apaga nuestra sed espiritual!
Ante tu Icono santísimo y milagroso
Tú que llenas para los fieles
y obras para ellos grandes e innumerables milagros.
Nosotros que los hemos contemplado,
con el corazón lleno de alegría te decimos llenos de devoción:
Oh Señora Soberana y Misericordiosa,
por tus oraciones ante tu Hijo, Cristo nuestro Dios,
que sean sanadas nuestras enfermedades y pasiones
y que Él salve nuestras almas.
jueves, 30 de abril de 2009
1 de Mayo: Fiesta del Icono de la Madre de Dios “Alegría inesperada”

Lleno de dolor por sus pecados pasó este hombre largo tiempo en oración delante del Icono derramando abundantes lágrimas siendo perdonado por las oraciones que la Santa Madre de Dios dirigió a su Hijo por lo que el hombre salió de la Iglesia lleno de alegría.
miércoles, 29 de abril de 2009
La împlinirea a 650 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Grigorie Palama, moaştele sale vor fi aduse în Capitală

Miercuri, 29 aprilie 2009, orele 18.30, o delegaţie a Mitropoliei de Veria, Kampania şi Nausa (Grecia) va aduce la Bucureşti, spre închinare, moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscop al Tesalonicului, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc anul acesta 650 de ani.
Reprezentanţii Bisericii din Grecia vor fi întâmpinaţi la Aeroportul Internaţional Henry Coandă de către o delegaţie a Patriarhiei Române.
La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, racla cu cinstitele moaşte va fi întâmpinată în jurul orelor 19.30 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod. Vor fi prezenţi membri ai Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi protopopi din Capitală, preoţi şi credincioşi din Bucureşti şi din alte localităţi, monahi şi monahii, elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. După slujba oficiată în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va rosti un cuvânt de întâmpinare.
Cinstitele moaşte vor rămâne spre închinare la Catedrala Patriarhală din seara zilei de 29 aprilie şi până în dimineaţa zilei de 1 mai, orele 9.00, iar în biserica-paraclis studenţesc „Sfântul Grigorie Palama" din incinta Universităţii Politehnice Bucureşti (Splaiul Independenţei nr. 313, în apropierea staţiei de metrou Grozăveşti), în ziua de vineri, 1 mai, între orele 9.00 - 14.00.
În după-amiaza zilei de 1 mai, delegaţia din Grecia va pleca la Galaţi, în Episcopia Dunării de Jos, unde cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie Palama vor fi aşezate spre închinare până în ziua de 4 mai 2009.
lunes, 27 de abril de 2009
Jueves de la Semana de Tomás: Jueves del Regocijo

viernes, 24 de abril de 2009
Благодатный огонь Άγιον φως Sfanta Lumina El Fuego Santo en Jerusalén 2009
Al contemplar las imágenes de este gran milagro, tengamos en cuenta lo que dicen los cristianos ortodoxos palestinos, lo que cantan a pleno pulmón en la Anátasis, antes de que suceda el gran acontecimiento de la manifestación del Fuego Santo encima de la lápida del Santo Sepulcro que recibe el Patriarca de Jerusalén: "SOMOS CRISTIANOS ORTODOXOS Y NUESTRA FE ES LA VERDADERA" Ellos saben lo que cuesta esta profesión de fe, día tras días. Sí, somos cristianos ortodoxos, nuestra fe es la verdadera así como lo es nuestra Iglesia, la única Iglesia de Cristo que recibe año tras año el ran regalo de la Luz de su Resurrección. Con humIldad, pero sin complejos.
CRISTO HA RESUCITADO!
EN VERDAD HA RESUCITADO!
http://www.youtube.com/watch?v=FA0bm2DmlSo&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=VrcVBEHe9d8&feature=PlayList&p=4BC2F89B5647F0CA&playnext=1&playnext_from=PL&index=4
jueves, 23 de abril de 2009
Después de la Semana Luminosa
Llegamos al final de la Semana Luminosa. Han pasado ya los intensos días de la Semana Santa y la dichosa noche de la Santa Pascua. Quedan ya “lejanos” los trabajos de la Santa Cuaresma, sus ayunos y oraciones y ahora qué…
Podemos correr el peligro de iniciar después del Domingo de Tomás un tiempo hasta la fiesta de Pentecostés que pase como el resto de los domingos del año que para nosotros los ortodoxos tienen ya de por sí un marcado carácter pascual.
Sin embargo es este tiempo hasta la fiesta de la Ascensión del Señor el periodo más importante del año. Es el tiempo de la Santa Pascua, un domingo que dura cuarenta días. Parece que terminada la Santa Cuaresma nos desinflásemos espiritualmente y nos dejásemos llevar del relax. Esto es todo lo contrario de lo que debería ser. Precisamente los cuarenta días de la Gran Cuaresma son la preparación para poder celebrar convenientemente la cuarentena pascual.
Qué es lo que podemos hacer para que los fieles noten este tiempo como un tiempo festivo, solemne y se le de la importancia que tiene?
Lo primero no perder la costumbre del saludo pascual durante los cuarenta días de la Pascua. Parece que éste se reduzca al día de la Pascua únicamente, todo lo más a la Semana Luminosa, fuera de esto algunos ortodoxos cuando les saludas con el “Cristo ha resucitado!” hasta te miran como un poco extrañados.
Conservar en el centro de la Iglesia el Icono de la Pascua, procurando, en la medida de las posibilidades que esté rodeado de flores.
La gran Cruz del altar podría permanecer sin el crucificado, con la corona de flores y los lienzos durante toda la Pascua, en un lugar visible de la Iglesia, quizás en el sitio en el que normalmente está el Epitafios que durante estos días permanece en la Santa Mesa. Detrás de la Santa Mesa puede estar la Cruz parroquial adornada con algún paño festivo.
Luego habría que considerar algunas cosas:
Usar el ornamento blanco todos los domingos como signo de la prolongación de la solemnidad pascual, además todos lo domingos tienen referencias pascuales.
Por qué no dejar las puertas del santuario abiertas durante toda la cuarentena pascual como signo del sepulcro vacío de Cristo?
El Patriarcado de Antioquía ha suprimido el ayuno durante la Pascua. No es esto algo lleno de sentido? Si hemos pasado cuarenta días de ayuno no es lógico que en la fiesta de la Pascua se suprima el ayuno como signo de la alegría de estos días. Por ahora, si se sigue el Tipicón, únicamente se permite el vino y el aceite los miércoles y viernes. Si San Pablo prohíbe el ayuno en el día de la memoria semanal de la Resurrección, no se debería de anular el ayuno de los días de la memoria anual de la Resurrección?
Y verdaderamente se tendría que fijar definitivamente la fiesta de San Jorge. El cambio afortunado o desafortunado de calendario permite que esta fiesta pueda caer dentro de la Semana Santa o la Cuaresma algunos años y siempre anda bailando. El año pasado por ejemplo caía dentro de la Semana Santa. Tienen los textos una clara referencia pascual ya que esta fiesta siempre caía dentro del tiempo de la Pascua en el calendario eclesiástico. En algunas iglesias como la griega se hace el cambio al Lunes de Pascua. Para no tener este problema no sería más fácil hacer lo que ha hecho la Iglesia de Bulgaria que es conservar la fiesta como cae en el calendario eclesiástico fijándola en mayo?
El hecho principal es que este tiempo no pase como se dice “sin pena ni gloria”, que sean verdaderamente los días principales del año en los que se vive y se celebra la Gloriosa Resurrección de Nuestro Señor.
FELIZ PASCUA!!!
CRISTO HA RESUCITADO!!!
EN VERDAD HA RESUCITADO!!!
23 de Abril: El Santo Megalomártir Jorge, el Victorioso

martes, 21 de abril de 2009
EL MILAGRO DEL FUEGO SANTO

El Fuego Santo desciende en la víspera de la Pascua Ortodoxa y solo ante la presencia del Patriarca Ortodoxo de Jerusalén. De ahí también la fe en su origen divino. La aparición de la llama significa la salida del sepulcro de la Luz de la verdad, es decir, de Cristo Resucitado. El fuego se enciende inexplicablemente con las oraciones del Patriarca sobre la losa de piedra del Santo Sepulcro. Este fuego en muchas ocasiones aparece también fuera encendiendo espontáneamente las velas de los fieles y las lámparas de aceite que cuelgan delante de la Anástasis. Tiene la propiedad de no quemar durante los primeros minutos y los fieles se pasan la llama de los manojos de velas encendidos por la cara y manos sin que les produzca quemaduras de ningún tipo.
El Fuego Santo es el mayor de los milagros del mundo cristiano. En el tiempo transcurrido se han acometido innumerables intentos, es mas, no solo de parte de personas de otras religiones, sino incluso de católicos romanos de desentrañar el prodigio sin éxito acusando a los ortodoxos de mistificación y fraude. Pero la última verdad es que el Fuego Santo sólo se enciende en la Pascua Ortodoxa corroborando el error de las fechas de los demás y sólo por las oraciones del Patriarca Ortodoxo de Jerusalén único Patriarca verdadero de la Santa Ciudad.
El hecho de que nieguen este gran milagro es la razón por la que se desconozca en los países no ortodoxos. Debido a la emigración poco a poco comienza a conocerse y a la vez a asombrar a quienes tiene noticia de él.
A continuación os pongo un artículo muy interesante sobre el Fuego Santo:
"El Milagro del Fuego Santo" es conocido, por los Cristianos de las Iglesias Ortodoxas, como "El más grande de todos los Milagros Cristianos". Tiene lugar cada año, a la misma hora, de la misma manera, y en el mismo lugar. No se conoce de ningún otro Milagro que ocurra, de manera tan regular, y por un período de tiempo tan extenso. Se puede leer acerca de él en fuentes tan antiguas, como las del siglo octavo después de Cristo. El Milagro ocurre en La Iglesia del Santo Sepulcro, en Jerusalén, la cual es, para millones de creyentes, el lugar más sagrado sobre la Tierra. La Iglesia del Santo Sepulcro es un sitio enigmático, en sí mismo. Los teólogos, historiadores y arqueólogos consideran que la Iglesia contiene tanto el Gólgota, la pequeña colina en la cual Jesucristo fue crucificado, como la "tumba nueva", cerca del Gólgota, que recibió Su Cuerpo Muerto, como se lee en los Evangelios. Es en este mismo punto que los Cristianos creen que Él resucitó de entre los muertos.
Con el fin de averiguarlo viajé a Jerusalén para estar presente en la ceremonia, en la cual el Milagro del Fuego Santo ocurre, y puedo dar testimonio de que no solo ocurrió en la antigua Iglesia, y durante toda la Edad Media, sino también el 18 de abril de 1998. El Patriarca Griego Ortodoxo de Jerusalén, Diódoro I, es el hombre que, cada año, entra al Sepulcro para recibir el Fuego Santo. Él ha sido el Patriarca de Jerusalén, desde 1982 y, por lo tanto, es el testigo clave del Milagro. Previamente a la ceremonia de este año, el Patriarca me recibió, en audiencia privada, donde tuve la oportunidad de hablar con él acerca del Milagro, con el fin de saber, exactamente, qué sucede en el sepulcro, y qué significado personal tiene el Milagro para él, en su vida espiritual. Además, por su intervención, fui admitido a los balcones en el domo de la Iglesia del Santo Sepulcro, desde donde tuve una buena vista de la gran cantidad de gente que se había reunido alrededor del Sepulcro, en anticipación al "Gran Milagro del Fuego Santo".
MENSAJE DE PASCUA DE SU SANTIDAD EL PATRIARCA PAVLE DE SERBIA
"Hermanos, digamos a los que no nos quieren:
nosotros perdonamos todo
a causa de la Resurrección de Cristo"
(Estítquera de Pascua)
Mensaje pascual de Su Santidad Bartolomé, Patriarca de Constantinopla
Queridos y dilectos hermanos e hijos en el Señor, ΧΡΙΣΤΟΣ ΑΝΕΣΤΗ! CRISTO RESUCITO!
La humanidad triste había escuchado algún día del siglo XIX de la boca del trágico filósofo que: “Dios está muerto!” Lo matamos…todos nosotros somos sus asesinos…Dios permanecerá muerto!”¿Qué otra cosa son las Iglesias sino los sepulcros y tumbas de Dios?”[1] Y así también algunas décadas más tarde, de la boca de otro homólogo suyo más tardío que: “Dios ha muerto! Les anuncio, señores, la muerte de Dios!”[2] Estas proclamaciones de los filósofos ateos han perturbado las conciencias de los hombres. Mucha confusión se subsiguió en el campo del espíritu y de la literatura, del arte y de la entonces teología, donde, prominentemente en el Occidente, comenzó a hablarse incluso de “la teología de la muerte de Dios”. La Iglesia, por supuesto, nunca tuvo ni tiene ninguna duda de que Dios murió. Esto sucedió el año 33 D.C, sobre el monte Gólgota de Jerusalén, en tiempos de Poncio Pilatos, el regente romano de Judea. Habiendo sufrido indecibles sufrimientos, fue crucificado como criminal y, hacia la hora nona del Viernes, dijo “todo está cumplido!” y entregó el Espíritu! Esta es una realidad indiscutible. El Hijo Unigénito y Verbo de Dios, Jesucristo, el verdadero Dios, murió “por todos” los hombres![3] Habiendo tomado todo lo nuestro, cuerpo, alma, voluntad, energía, esfuerzo, angustia, dolor, tristeza, desazón, alegría, todo, excepto el pecado, aceptó, por fin, nuestro problema más grande, la muerte, y en efecto, en su forma más humillante y torturante, es decir a través de la cruz. Hasta aquí estamos de acuerdo con los filósofos. Hemos de aceptar también que las Iglesias, los templos, son “sepulcros”, “monumentos de Dios”! Sin embargo, nosotros conocemos, vivimos y adoramos al Dios que muere como “un muerto que es el mismo principio de la vida”! Luego del tremendo Viernes, en la aurora de la mañana del “primero de los Sábados”, es decir del Domingo, sucedió aquello, por lo cual tuvo lugar la economía de Dios en la carne y en la pasión y en la cruz y en el descenso al Hades: La resurrección! Y así también es la resurrección una igualmente indudable realidad histórica! Y esta realidad tiene consecuencias directas y salvíficas en todos nosotros. Resucitó el Hijo de Dios, el cual es al mismo tiempo también Hijo del Hombre! Resucitó Dios con todo lo que había tomado de la humanidad: con el cuerpo que había tomado de la purísima sangre de la Santísima Madre de Dios y con su santa Alma. Resucitó de entre los muertos “resucitando a todo el género de Adán como filántropo!” La tumba de Jesús, el sepulcro nuevo de José, está de una vez y para siempre vacío! En vez de monumento fúnebre es un monumento de la victoria contra la muerte, es fuente de vida! El sol inteligible de Justicia ha brillado “desde el sepulcro, bello” concediendo luz sin fin, paz, alegría, gozo, vida eterna! Sí, los templos son “sepulcros” de Dios! Pero sepulcros vacíos, todos iluminados, llenos de “fragancia de vida”[4], de pascual mirra primaveral, bellos, agradables, adornados, con gloriosas coronas de mirto y con flores de esperanza alcanzable, templos que conceden y regalan la vida! La muerte de Dios cambia la dirección las fuerzas del Hades, la muerte fue reducida totalmente a un simple episodio que hace penetrar al hombre desde la vida biológica a la verdadera Vida. Las Iglesias, los sepulcros de Dios, son las amplias puertas del amor de Dios, las entradas totalmente abiertas del tálamo nupcial de su Hijo, el cual “como Novio entró desde el sepulcro” y nosotros los fieles penetrando por ellas “de la muerte festejamos la necrosis, del Hades la anulación, las primicias de una nueva vida eterna, y regocijándonos, alabamos al autor de estos bienes, al único y glorioso Dios de nuestros Padres”![5] Felizmente murió nuestro Dios y su muerte se hizo vida y resurrección nuestra! Felizmente existen tantos “monumentos” suyos en el mundo, tantos santos templos, donde puede entrar libremente el hombre que sufre, que está cansado y aquel que no tiene consuelo, a fin de deponer la carga de su dolor, de su angustia, de su miedo y de su inseguridad, a fin de “deshacerse” de su muerte! Felizmente existen las Iglesias del Cristo, crucificado, muerto y eternamente viviente, donde el hombre desesperado de nuestros días, engañado por los ídolos de barro y por todas las “vácuas ilusiones!”[6] de este “siglo fraudulento”[7], que le han robado el corazón, es decir la economía, la ideología, la filosofía, la metafísica, encuentra refugio y consuelo y salvación. Desde el Patriarcado Ecuménico, desde la Madre Iglesia que vive en su plenitud la pasión, el dolor, la cruz y la muerte, pero así también la resurrección del Teántropo, dirigimos a todos los hijos de la Iglesia un sentido saludo pascual y bendiciones, con el beso del amor de Jesucristo que ha resucitado de entre los muertos, que vive eternamente y que continuamente vivifica al hombre. A Él la gloria, el poder, el honor y la prosternación, con el Padre y el Espíritu Santo, por los siglos. Amén.
En la Santa Pascua 2009
Bartolomé de Constantinopla Ferviente suplicante ante Cristo Resucitado por todos Vosotros.
HRISTOS CEL ÎNVIAT, BOGĂŢIA VIEŢII NOASTRE: Pastorala de Sfintele Paşti 2009 a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Hristos a înviat!
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos prăznuită în Sfânta şi Marea Sărbătoare a Sfintelor Paşti ne arată bogăţia iubirii milostive a lui Dumnezeu şi a slavei cereşti dăruite nouă, oamenilor, în Iisus Hristos, ca noi să fim părtaşi ai vieţii şi bucuriei veşnice a Preasfintei Treimi.Bogăţia iubirii şi slavei dumnezeieşti împărtăşită oamenilor în Hristos Cel Răstignit şi Înviat se arată mai ales în darul sfinţirii şi al înfierii dumnezeieşti a omului prin har, precum şi în darul învierii trupului omenesc din moarte şi stricăciune, pentru a participa la viaţa, slava şi fericirea veşnică din Împărăţia cerurilor, după ce am primit răscumpărarea şi iertarea păcatelor, prin jertfa Crucii.În această privinţă, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni, ne învaţă zicând: „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească; precum întru El ne-a şi ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, din buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi, prin Fiul Său Cel iubit; întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său” (Efeseni 1, 3-7).Apoi, Sfântul Apostol Pavel se roagă pentru cei pe care-i păstoreşte zicând: „ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei (… ) să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi” (Efeseni 1, 17-18).Mergând mai adânc în tâlcuirea bogăţiei iubirii lui Dumnezeu arătată oamenilor în Iisus Hristos, Apostolul Neamurilor spune lămurit că aceasta s-a făcut cunoscută prin Învierea lui Hristos şi Înălţarea Sa la cer: „Pe aceasta Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri (… ) şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1, 20 şi 22-23).Vedem, aşadar, că Hristos Cel înviat este capul Bisericii căreia El îi împărtăşeşte plinătatea vieţii Sale divino-umane, pentru ca în Biserică să cunoaştem bogăţia slavei înfierii şi învierii noastre în Hristos prin Duhul Sfânt.Bogăţia iubirii covârşitoare a lui Dumnezeu Tatăl pentru oameni, arătată în Hristos, lucrează în omul credincios mai întâi taina învierii lui din moartea păcatului şi apoi învierea din moartea şi stricăciunea (coruptibilitatea) trupului: „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har suntem mântuiţi! – şi împreună cu El ne-a aşezat în ceruri, în Hristos Iisus, ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus (… ), pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 4-7 şi 10).Din învăţătura Sfântului Apostol Pavel despre legătura adâncă dintre Învierea lui Hristos şi viaţa creştină vedem că bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu dăruită oamenilor în Iisus Hristos ne cheamă la fapte bune, prin care noi să arătăm în jurul nostru bogăţia lucrării harului lui Dumnezeu în lume. Vedem, de asemenea, că slava Învierii lui Hristos ne descoperă o altă bogăţie decât bogăţia materială, pământească şi trecătoare, şi anume ne descoperă o bogăţie spirituală cerească, netrecătoare, adică bogăţia vieţii şi fericirii veşnice, care se dobândeşte prin credinţă vie în Iisus Hristos şi prin fapte bune. Astfel, înţelegem mai bine că Hristos a coborât din ceruri, S-a făcut Om, adică a luat chip de rob, ca pe noi să ne înalţe la ceruri, să ne facă fii ai Tatălui din ceruri, ca să moştenim împărăţia cerurilor şi viaţa veşnică. El, bogat fiind în slavă, S-a smerit şi a sărăcit pentru noi, ca pe noi să ne îmbogăţească dăruindu-ne slava înfierii prin har şi a învierii din păcat şi moarte (Cf. II Corinteni 8, 9). De aceea, comoara cea mai de preţ şi bogăţia cea mai mare a creştinului este însuşi Hristos – Domnul (Cf. Galateni 2, 20; II Corinteni 4, 7), prezent şi lucrător în viaţa acestuia prin harul Său, în care se arată dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh (Cf. II Corinteni 13, 13). Prin urmare, Apostolul Pavel se roagă pentru fiii săi duhovniceşti astfel: „Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire” (Efeseni 3, 17; vezi şi Coloseni 3, 3; Filipeni 1, 21).Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,Trăim astăzi într-o lume în care oamenii caută mai mult bogăţia materială trecătoare decât bogăţia spirituală a credinţei şi a vieţii veşnice, iar pe lângă sărăcia materială tot mai aspră, se arată şi o sărăcire spirituală a oamenilor, ca slăbire a credinţei, o răcire a dragostei frăţeşti şi o diminuare a faptelor bune. În această situaţie, este nevoie ca în lumina Învierii lui Hristos care luminează viaţa creştinului în Biserică şi în societate să vedem ce ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii despre bogăţie şi sărăcie. Mai precis, să vedem când şi cum acestea ne împiedică sau ne ajută să dobândim mântuirea, adică iertarea păcatelor şi unirea cu Hristos, Izvorul vieţii veşnice.Potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, bogăţia aparţine lui Dumnezeu (Cf. Psalm 23, 1; 49, 12-13), însă El o dăruieşte oamenilor (Cf. Facerea 24, 35), ca oamenii să o dă-ruiască şi altora, mai ales săracilor (Cf. Matei 19, 21; Luca 12, 33; 16, 9; I Timotei 6, 18; I Ioan, 3, 17). Dumnezeu ajută pe om să adune bogăţia (Cf. Deuteronom 8, 16-18), când aceasta este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru om (Cf. Pilde 10, 22; Filipeni 4, 19).Totuşi, bogăţia materială trecătoare, pământească, adică averile şi banii, nu trebuie să fie scop în sine, ci mijloc de a căuta şi cultiva bogăţia spirituală netrecătoare, cerească, ce se dobândeşte prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, prin milostenie şi alte fapte bune. Autorii Sfintei Scripturi observă cu înţelepciune că bogăţia materială este vremelnică (Cf. Pilde 27, 24), nestatornică (Cf. Psalm 38, 6; I Timotei 6, 17), trecătoare (Cf. Pilde 13, 7; 23, 4-5; Apocalipsa 18, 16), ea poate fi furată (Cf. Matei 6, 19; Luca 12, 33), poate fi distrusă (Cf. Matei 6, 19; Iacob 5, 2; I Petru 1, 18), poate pieri (Cf. Ieremia 48, 36), ea este înşelătoare (Cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19), ea nu îndestulează pe om (Cf. Ecclesiastul 4, 8; 5, 10), ea este izvor de ceartă şi invidie (Cf. Facerea 13, 6-8; 26, 12-16; 31, 1-2; 36, 6-7), ea nu poate fi luată de om cu sine după moarte (Cf. Psalm 48, 10; I Timotei 6, 7), iar când devine pentru om o patimă, bogăţia împiedică adesea intrarea lui în Împărăţia cerurilor (Cf. Matei 19, 23-24; Marcu 10, 23-25; Luca 18, 24-25); mai mult, grija excesivă pentru bogăţia materială înăbuşă adesea rodirea cuvântului lui Dumnezeu în viaţa omului (Cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19; Luca 8, 14); iar patima lăcomiei de avere sau iubirea de înavuţire cu orice preţ este sursă a multor nedreptăţi şi neajunsuri, „că iubirea de argint – constată Sfântul Apostol Pavel – este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri” (I Timotei 6, 10).Relele cele mai mari pe care le poate aduce lăcomia de avere vieţii spirituale sunt acestea: uitarea de Dumnezeu (Cf. Deuteronom 6, 10-12; Osea 13, 6), părăsirea de Dumnezeu (Cf. Deuteronom 32, 15), tăgăduirea sau negarea existenţei lui Dumnezeu (Cf. Pilde 30, 8-9), răzvrătirea contra lui Dumnezeu (Cf. Neemia 9, 25-26), lepădarea de Hristos (Cf. Matei 19, 21-22), mândria nesăbuită (Cf. Pilde 28, 11), învârtoşarea inimii sau lipsa de milostivire (Cf. Pilde 18, 23), asuprirea semenilor, mai ales a săracilor (Cf. Iacob 2, 6), înşelăciune (Cf. Iacob 5, 4). Cunoscând aceste consecinţe rele ale lăcomiei de avere, Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe cei bogaţi să-şi adune comori în ceruri, întrucât comorile cereşti sunt mai presus de orice bogăţie pământească (Cf. Matei 6, 19-20; Luca 12, 33; I Timotei 6, 19).Sfânta Scriptură conţine multe mustrări şi ameninţări împotriva celor ce adună comori materiale pe nedrept (Cf. Pilde 13,11) sau le dobândesc pe nedrept (Cf. Pilde 21, 6; 28, 20-23; Ieremia 17, 11), dar şi atitudini împotriva celor ce acumulează averi prin constrângerea semenilor (Cf. Iov 20, 18-23; Pilde 22, 16; Iacob 5, 1-5).Pe de altă parte, Sfânta Scriptură ne prezintă şi bogaţi buni la suflet sau milostivi, harnici şi darnici, care au înţeles că bogăţia lor este dar de la Dumnezeu pentru a fi dăruită celor în nevoi, dobândind astfel marele dar al mântuirii, adică al iertării păcatelor şi al vieţii veşnice. Astfel de oameni sunt Avraam (Cf. Facerea 13, 2; 24, 35), Lot (Cf. Facerea 13, 5), Isaac (Cf. Facerea 26, 13-14), Iacob (Cf. Facerea 32, 5), Iosif (Cf. Facerea 45, 8), Booz (Cf. Rut 2,1), Solomon (Cf. III Regi 3, 13), Iov (Cf. Iov 1, 3; 42, 12), Iosif din Arimateia (Cf. Matei 27, 57), Barnaba sau Varnava (Cf. Fapte 4, 37), Tavita din Iope (Cf. Fapte 9, 36), Corneliu sutaşul (Cf. Fapte 10, 2, 4, 31) şi alţii.În ceea ce priveşte sărăcia, Sfânta Scriptură ne învaţă că aceasta are un înţeles material, ca lipsă de bunuri materiale, şi un înţeles spiritual, ca lipsă de bunuri duhovniceşti sau lipsă de virtuţi şi calităţi sufleteşti. După cum bogăţia în sine nu este rea, ci poate fi dobândită şi întrebuinţată într-un mod bun sau rău, tot aşa şi sărăcia poate fi înţeleasă, acceptată şi trăită cu folos duhovnicesc sau poate duce la disperare şi la fapte rele.Cauzele sărăciei materiale sunt multiple: lenea şi nepăsarea (Cf. Pilde 6, 9-11; 10, 4; 19, 5), beţia şi nechibzuinţa (Cf. Pilde 21, 17; 23, 21), corupţia sau desfrânarea (Cf. Pilde 6, 26; Luca 15, 13), calamităţi sau dezastre naturale, invazii ale inamicului, oprimări din partea vecinilor puternici, sau camăta exagerată şi alte nedreptăţi sociale.Săracii sunt făpturi ale lui Dumnezeu (Cf. Iov 34, 19; Pilde 22, 2). Dumnezeu iubeşte atât pe cei săraci, cât şi pe cei bogaţi (Cf. Iov 34, 19), ascultă plângerea săracilor (Cf. Iov 34, 28; Iacob 5, 4), El nu nesocoteşte rugăciunea lor (Cf. Psalm 101, 18), ci ocroteşte pe săraci (Cf. Psalm 11, 5), le face dreptate (Cf. Psalm 139, 12), îi izbăveşte din necazuri (Cf. Iov 5, 15; 36, 15; Ieremia 20, 13), poartă grijă de nevoile lor (Cf. Psalm 67, 11; Luca 1, 53), înalţă pe cei săraci (Cf. Psalm 106, 41; 112, 7-8), este azil sau apărător al săracilor (Cf. Psalm 13, 6; Isaia 25, 4), a ales pe săracii acestei lumi, bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai Împărăţiei cerurilor (Cf. Iacob 2, 5). Pe de altă parte, săracii trebuie să alerge la Dumnezeu (Cf. Iov 5, 8), să nădăjduiască în Dumnezeu (Cf. Psalm 9, 34), să laude pe Dumnezeu (Cf. Psalm 73, 22), să se bucure în Dumnezeu (Cf. Isaia 29, 19). Sfânta Scriptură ne arată că există oameni săraci, dar mărinimoşi şi darnici (Cf. Marcu 12, 43-44; Luca 21, 3-4; II Corinteni 8, 2). Săracii trebuie ajutaţi (Cf. Isaia 58, 7, Matei 5, 42; 19, 21; Marcu 10, 21; Luca 3, 11; 12, 33; 18, 22), nu cu părere de rău (Cf. II Corinteni 8, 2; 9, 5), ci cu bucurie şi inimă bună (Cf. II Corinteni 8, 3 şi 12, 9, 7), fără îngâmfare (Cf. Matei 6, 1). Cine miluieşte pe săraci cinsteşte pe Dumnezeu (Cf. Pilde 14, 31), împrumută pe Dumnezeu (Cf. Pilde 19, 17). Cine ajută pe săraci va fi mântuit de Dumnezeu (Cf. Pilde 40, 1-3), va fi fericit şi binecuvântat de Dumnezeu (Cf. II Corinteni 9, 10; Evrei, 13, 16), va primi răsplată veşnică (Cf. II Corinteni 9, 9; Matei 25, 34-36; Luca 12, 33; 14, 13; 18, 22).Exemple de dărnicie către săraci: Iov (Cf. Iov 29, 16; 30, 25; 31, 16), Zaheu (Cf. Luca 19, 8), primii creştini (Cf. Fapte 2, 45; 4, 34-35), Petru (Cf. Fapte 3, 6), Tavita (Cf. Fapte 9, 36-39), Corneliu (Cf. Fapte 10, 2), Pavel (Cf. Fapte 24, 17; Galateni 2, 10), Biserica din Macedonia şi Ahaia (Cf. Romani 15, 26). Sfânta Scriptură ameninţă cu pedepse pe cei ce nu ajută pe săraci (Cf. Iov 22, 7-10; Pilde 21, 13; Iezechiel 16, 49) sau pe cei ce le fac nedreptate (Cf. Isaia 10, 1-3), îi constrâng şi îi umilesc pe săraci (Cf. Iezechiel 22, 29-31; Amos 2, 6-7; 4, 1-3; 5, 11-12), îi jefuiesc (Cf. Amos 8, 4-7; Iacob 5, 4). Cine nesocoteşte sau dispreţuieşte pe săraci dispreţuieşte pe Hristos (Cf. Matei 25, 42-45) şi nu are dragoste faţă de Dumnezeu (Cf. I Ioan 3, 17). Hristos-Domnul a fost sărac în cele materiale, a trăit în lipsă (Cf. Matei 8, 20; Luca 9, 58; II Corinteni 8, 9), dar a îmbogăţit spiritual, cu harul, învăţătura, iubirea şi sfinţenia Sa, mulţimile care veneau la El. La fel şi apostolii au fost săraci din punct de vedere material, dar bogaţi în credinţă, sfinţenie, înţelepciune şi fapte bune. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spunea corintenilor: „înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu (...), ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind ” (II Corinteni 6, 4 şi 8).Urmând Sfintei Scripturi şi mai ales Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos şi învăţăturii Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au scos în evidenţă marea tiranie spirituală şi multele nedreptăţi şi consecinţe sociale negative pe care le aduce lăcomia de averi materiale trecătoare, îndemnând pe cei bogaţi să fie milostivi şi darnici faţă de săraci, să nu îngroape comorile de aur în pământ, ci să le mute, prin milostenie, în ceruri, la loc sigur, iar pe săraci îi îndeamnă să nu deznădăjduiască, ci să adune bogăţie spirituală în suflet, prin credinţă şi rugăciune, prin cuvânt bun şi blândeţe.Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) îl îndeamnă pe bogat, zicând: „Averile pe care le pui în mâna săracilor, le pui într-o vistierie sigură, în mâna lui Dumnezeu. Mâna lui Dumnezeu îţi va da averile înapoi, întregi şi bine păzite; iar când te vei duce în patria ta (cerească), odată cu averile tale, vei fi lăudat, vei fi încununat şi pe deplin mulţumit şi fericit” . Acelaşi Sfânt Părinte ne spune: „Iov nu-şi lipea inima de avuţii când le avea şi nici nu le căuta când le-a pierdut! Bunurile materiale pentru aceasta se numesc bunuri, pentru ca să facem bine cu ele, nu pentru ca să le în-gropăm în pământ” .Iar despre sărăcie, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Este mult mai bine a fi cineva sărac şi să vieţuiască în virtute, decât a fi împărat şi să vieţuiască în păcate” 6. „Sărăcia îl sileşte pe cineva a fi înţelept, pe când bogăţia de multe ori îl împinge spre rele mari” .În concluzie, acelaşi Sfânt Părinte constată că „nici bogăţia şi nici sărăcia prin sine însăşi nu este ceva bun, ci aceasta se întâmplă în urma întrebuinţării lor”. În alt loc zice: „Bogăţia este un bine, însă nu în sine, ci în mâna celui drept, pe de altă parte, sărăcia este ceva rău, însă nu după firea ei, ci prin gura celui necucernic, pentru că el, supărat pe ea, învinovăţeşte şi huleşte pe Făcătorul său”9. Apoi vine îndemnul: „Nu te teme de cuptorul sărăciei, ci de cuptorul păcatului. Acesta-i flacără şi chin, celălalt rouă şi odihnă. Lângă cuptorul păcatului stă diavolul, lângă cuptorul sărăciei stau îngerii, care alungă flacăra”. „Creştinul se arată mult mai încercat în sărăcie, decât în bogăţie. Cum aceasta? Când el cade în sărăcie, desigur că va fi mai smerit, mai înţelept, mai serios, mai îngăduitor, mai cinstit, pe când dacă se găseşte în bogăţie, are multe piedici spre aceasta”.„Să nu ne pierdem curajul dacă suntem săraci, ci cealaltă bogăţie să o căutăm, bogăţia în fapte bune”.Un alt Sfânt Părinte al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare († 379), pe care-l cinstim în mod deosebit anul acesta 2009, împreună cu ceilalţi Sfinţi Capadocieni, este un înflăcărat apărător al săracilor şi un aspru judecător al bogaţilor lacomi în vreme de foamete şi criză economică. Iată câteva din îndemnurile sale date bogaţilor lacomi de câştig cu orice preţ: „Nu scumpi produsele tale, îngreunând nevoile celor lipsiţi! Nu aştepta să lipsească grâul de pe piaţă, ca să-ţi deschizi tu hambarele, căci «cel ce scumpeşte grâul este blestemat de popor' (Pilde 11, 26). Nu aştepta vremuri de foamete, din dragostea de aur! Nu aştepta o lipsă generală, ca să-ţi înmulţeşti averile! Nu face comerţ cu nenorocirile oamenilor! Nu preface mânia lui Dumnezeu în prilej de înmulţire a averilor tale! Nu înrăutăţi cu biciul neomeniei tale, rănile celor în suferinţă”. Bogaţilor nemilostivi le spune: „N-ai milă? Nu vei fi miluit! N-ai deschis casa, vei fi dat afară din Împărăţie (a cerurilor)! N-ai dat pâine? Nu vei primi viaţă veşnică”. Iar în alt loc din aceeaşi Omilie către bogaţi, Sfântul Vasile cel Mare se întreabă: „Până când aurul va sugruma sufletele, până când va fi undiţa morţii, până când va fi momeala păcatului? Până când bogăţia va fi pricina războaielor, pentru care se făuresc arme şi se ascut săbii? Din pricina bogăţiei rudele nu mai ţin seama de rude, fraţii se uită cu ochi ucigaşi la fraţi. Din pricina bogăţiei, pustiile sunt pline de ucigaşi, marea de piraţi şi oraşele de calomniatori. (… ) Bogăţia v-a fost dată ca să răscumpăraţi sufletele, nu ca să vă fie pricină de pierzare”.În vreme de foamete, ca urmare a secetei cumplite, Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Pentru aceasta Dumnezeu nu-Şi deschide mâna, pentru că noi ne-am închis-o pentru iubirea de fraţi. Pentru aceasta sunt uscate ogoarele, pentru că s-a răcit dragostea”.Un alt Sfânt Părinte din Capadocia, Sfântul Grigorie de Nyssa, ne arată importanţa milosteniei faţă de săraci zicând: „Săracii sunt vistiernicii bunurilor făgăduite, ei sunt paznicii Împărăţiei (cerurilor n.n.), cei care deschid uşile celor buni şi care le închid pentru cei învârtoşaţi la inimă şi urăsc pe oameni. Dar în acelaşi timp, ei sunt acuzatori de temut, cât şi buni apărători. Ei apără sau învinuiesc, dar nu prin cuvinte, ci aşa cum sunt ei văzuţi de Domnul şi Judecătorul lumii. Căci felul cum ne purtăm cu ei strigă înaintea Cunoscătorului de inimi mai puternic decât orice crainic'.Un alt episcop din Capadocia, care a trăit tot în veacul al IV-lea, Asterie al Amasiei din Pont, a rostit şi el omilii celebre despre bogăţie şi sărăcie, fiind un aspru luptător împotriva lăcomiei de averi materiale: „Cine l-a şters din catalogul apostolilor pe Iuda şi l-a făcut vânzător în loc de apostol? Nu oare faptul că purta pungă, că a pus mai întâi la cale vânzarea, iar apoi a dobândit preţul faptei sale necinstite? Pentru ce Faptele Apostolilor pomenesc de Anania şi Safira? Nu pentru că s-au furat pe ei înşişi şi au furat darurile afierosite Bisericii din propriile averi? (… ). Experienţa ne arată lăcomia drept o fiară, de care cu greu scapă cei prinşi de ea; înfloreşte mereu şi nu se veştejeşte; îmbătrâneşte cu cei pe care îi are sub stăpânirea ei şi nu-i părăseşte până la moarte (… ). Nu este uşor de eliberat sufletul unui om cuprins de lăcomie, fie că este tânăr cu trupul, fie că este bâtrân, afară numai dacă vine vreun gând curat care să taie boala cu un cuţit”.Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că adevărata şi netrecătoarea bogăţie este iubirea covârşitoare a lui Dumnezeu faţă de oameni arătată în Iisus Hristos şi împărtăşită nouă acum în Biserică prin lucrarea Sfântului Duh.Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin care se arată slava şi bogăţia nesfârşită a iubirii lui Dumnezeu către oameni, ne îndeamnă să ne îmbogăţim mai întâi în credinţă statornică, în rugăciune, în vieţuire curată şi sfântă, în împărtăşirea mai deasă cu Sfintele Taine, după o pregătire mai intensă, aşa cum a fost perioada Postului Mare al Sfintelor Paşti, şi totodată să ne îmbogăţim în fapte bune care aduc lumină şi pace, bucurie şi fericire oamenilor pe care-i ajutăm.Criza financiară şi economică în care se află lumea de azi este în mare parte rezultatul lăcomiei, al câştigului nedrept, al speculei financiare, al evaziunii fiscale la nivel mondial. Când goana după profitul material obţinut cu orice preţ, fără măsură şi fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci capitalismul devine „sălbatic” şi se manifestă ca o patimă a lăcomiei, „ştiinţific” organizată.Consecinţele negative ale acestei crize pentru populaţia săracă sunt greu de descris, deoarece sărăcia impusă altora creează multă suferinţă şi nesiguranţă, dezorientare şi disperare. În această situaţie de politică economică fără etică, când totul devine nesigur şi imprevizibil, schimbător şi înşelător, este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu Cel statornic şi netrecător, drept şi milostiv, dar şi să sporim vigilenţa şi prudenţa. Deşi criza financiară şi economică este în mare parte o judecată aspră pentru prea multa lăcomie de lucruri materiale adunate pe nedrept şi prea multa risipă de bani, ea poate fi totuşi înţeleasă şi folosită ca un nou început în viaţa persoanelor şi a popoarelor. Astfel, criza ne determină să fim mai economi şi mai cumpătaţi, să nu ne punem nădejdea în valorile materiale, bani şi averi, mai mult decât în valorile spirituale ale credinţei, dreptăţii, corectitudinii şi solidarităţii cu cei în nevoi.Chiar dacă suntem mai săraci din punct de vedere al bunurilor materiale, să nu sărăcim totuşi din punct de vedere spiritual, ci să ne îmbogăţim în bunătate, prin cuvântul bun de încurajare, sfatul bun, o mână de ajutor dată celor mai săraci decât noi, dar şi prin redescoperirea virtuţilor valoroase ale demnităţii şi creativităţii, ale muncii cinstite şi solidarităţii constante.Mai păgubitoare decât sărăcia, ca lipsă de cele materiale, este acum, în vreme de criză financiară şi economică, criza de omenie, adică slaba voinţă de a fi onest şi drept, harnic şi generos.Cu această speranţă de înnoire spirituală a vieţii şi de îmbogăţire în fapte bune, în lumina şi pacea sărbătorii Sfintelor Paşti, vă îndemnăm ca, prin cuvânt şi faptă, să aduceţi bucurie celor săraci şi bolnavi, orfani şi bătrâni, necăjiţi şi singuri, astfel încât şi ei să simtă că Învierea Domnului Iisus Hristos revarsă peste oameni bogăţia iubirii lui Dumnezeu Cel Milostiv.Cu prilejul Sfintelor Paşti, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat!„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Corinteni 13, 13)Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† D A N I E L
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEIŞI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
