"Straluceste, Cruce a Domnului..."

Duminica a III-a a Sfantului Post: a Crucii

Poate ca in nici un alt context teologic nu se face mai inteleasa Crucea cea plina de daruri a Mantuitorului Hristos cum se face in contextul acestei Saptamani, care poarta Crucea ca miez (saptamana "Stavrofora") si - ca in cealalta saptamana, aceea numita a Patimii, Paste al Crucii - se face, prin semnul cel puternic al izbavirii, trecere din lumea pacatului, prin pustia cautarii, in preaplinul Imparatiei celei Ceresti.

Toata tensiunea duhovniceasca prin care trecem acum, deja pe calea postului, oarecum obositi de nevointe, dezorientati de atata plinatate a harului cata se revarsa prin Biserica spre noi, atunci cand n-am facut pregatirea necesara a trupurilor si a sufletelor spre a primi aceasta chemare a Postului, aceasta vocatie a postirii... Caci dincolo de toate ale Postului, darul cel mai de pret pe care-l primim de la Dumnezeu este insusi Postul, masa la care imparatul, chemandu-ne, ne voieste "ai Sai", oamenii Lui... De-aceea si emotia aceasta a intalnirii cu Sfanta Cruce naste, la mijloc de Post Mare, starea de har si bucurie a mergerii mai departe. Cantarea liturgica este aceea care ne indeamna spre o astfel de exegeza bucuroasa a sarbatorii: "Acum ostile ingeresti insotesc lemnul cel cinstit cu buna cucernicie, inconjurandu-l, si cheama pe toti credinciosii la inchinare. Deci veniti cei ce va luminati cu Postul, sa cadem la el cu bucurie si cu frica, strigand cu credinta: Bucura-te, cinstita Cruce, intarirea lumii!" (Stihira I podobica a Vecerniei). Iar sensul adanc al Evangheliei pe care o vom strabate il vadeste tot textul liturgic: "Incuiat-a sarpele prin lemn Edenul cel de demult, iar lemnul Crucii l-a deschis tuturor celor ce voiesc sa se curateasca prin post si prin lacrimi. Deci vazandu-l pe acesta pus inainte, veniti, credinciosii, sa cadem la el cu frica, strigand: Deschide, Cruce, portile cerurilor, celor ce te cunosc pe tine..." (Stihira III podobica a Vecerniei)

Ca transformarea pe care o propune prezenta Sfintei Cruci in inima crestinului nu este una de suprafata, doar o stim fiecare dintre noi in parte. Spre trecerea aceasta dinspre crestini utopici spre crestini faptuitori ne cheama cantarea liturgica, talcuitoare adanca a cuvintelor Evangheliei zilei (Mc 8, 34-38 si 9, 1). "Straluceste, Cruce a Domnului, luminatele fulgere ale harului tau in inimile celor ce te cinstesc pe tine si cu dragoste dumnezeiasca te primesc, ceea ce esti de lume dorita, prin care a trecut mahnirea lacrimilor, din cursele mortii ne-am izbavit si la veselia cea neincetata ne-am mutat. Arata bunacuviinta frumusetii tale, daruind rasplatirile postirii robilor tai, celor care cer cu credinta ocrotirea ta cea bogata si mila ta cea mare" (Stihira I a Crucii).
Spuneam, talcuind Duminica Ortodoxiei, ca umplerea de bucurie a lumii este starea de ortodoxie plenara, transfiguratoare. Iar Duminica aceasta arata ca umplerea de veselie transfiguratoare a lumii incepe prin urcarea pe Cruce a fiecaruia dintre noi, cei ce ne socotim crestini, adica ai lui Hristos. Iar Postul se vadeste o astfel de cale de comutare in tensiunea ocrotitoare si milostiva a Crucii. A Crucii care se "revarsa" catre noi prin razele sale, pentru ca nu poarta moartea, ci viata, pentru ca, inainte de a fi unealta pe care sa ne rastignim pornirile noastre, este altarul theopathiei, dumnezeiestii patimiri. "Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce ai primit rastignire de bunavoie spre Invierea cea de obste a neamului omenesc si prin trestia Crucii, sangerandu-Ti degetele cu vopsele rosii, Te-ai milostivit a iscali pentru noi, ca un imparat, cele ce sunt de iertare; nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce suntem amenintati iarasi cu departarea de Tine" (Slava Vecerniei). Intru aceasta sta mai ales adancimea si largimea Crucii, caci, patimind pe ea Hristos, toate se umplu de raza invierii care izvoraste din lemnul-lumina al Crucii. De aici, si icoana restaurarii integrale, prin Cruce, a lumii: "Vazandu-Te toata faptura rastignit pe Cruce gol, pe Tine, Facatorul si Ziditorul tuturor, s-a schimbat de frica si s-a tanguit; soarele si-a strans lumina si pamantul s-a clatinat, pietrele s-au despicat si catapeteasma templului s-a rupt; mortii din morminte s-au sculat si Puterile ingeresti s-au spaimantat, zicand: O, minune! Judecatorul Se judeca si patimeste voind, pentru mantuirea si innoirea lumii" (Slava... Si acum... a Litiei). O restaurare in care suntem cuprinsi si noi - eu, tu, celalalt si celalalt de langa el -, caci nici unul nu-i suntem indiferenti lui Hristos. Si, ca sa ne fie la indemana, Domnul umple de har in primul rand locurile credintei noastre, caci dimineata, la Utrenie, auzim repetat: "Cu lemnul a golit intai vrajmasul raiul, pentru mancare aducand moarte; iar lemnul Crucii, infigandu-se in pamant, a adus oamenilor imbracaminte de viata si toata lumea s-a umplut de toata bucuria. Pe care, vazand-o pusa spre inchinare, impreuna sa strigam lui Dumnezeu, popoare, cu credinta: Plina esti de slava, casa Lui!" (Sedealna Crucii, glas 8). Tot textul tricantarii o intareste: "Ziua aceasta este a inchinarii cinstitei Cruci, veniti toti la dansa! Ca revarsand razele cele luminoase ale Invierii lui Hristos, le pune inainte. Sa sarutam deci toti, sufleteste bucurandu-ne!" (Cantarea 1. II)

Din aceasta prezenta a Invierii, in fibra sa - fizica si duhovniceasca -, Sfanta Cruce se personifica, se personalizeaza: "Arata-te, Crucea Domnului cea mare; arata-mi acum dumnezeiescul chip al frumusetii tale; ca strig catre tine ca si catre o insufletita si te sarut" (Cantarea 1, III). De aceea, in planul mantuirii, identificam in Cruce un aspect euharistie plenar: "Alt rai s-a cunoscut Biserica, ca si cel mai dinainte, avand lemn purtator de viata Crucea Ta, Doamne, din care, prin atingere, luam nemurire" (Cantarea a 5-a, IV). Iar in alt loc, ceva mai inainte, canonul Utreniei ne zice: "Astazi s-a implinit cuvantul proorocului; ca iata, ne inchinam la locul unde au stat picioarele Tale, Doamne. Si, gustand din lemnul mantuirii, am aflat mantuire din patimile pacatelor..." (Sedealna a III-a, glas 6). Cu alte cuvinte, Crucea se face poarta de intrare in imparatia Liturghiei, ea insasi poarta si regat al Imparatiei Cerurilor. Centrata pe Euharistie, adica pe Hristos, teologia Crucii irumpe de umplerea cu duh a lumii, prin Inviere. "Curatirea cu post" si "caldura inimii" (cf. Cantare 5, II) sunt aripile de efort uman pentru implinirea dorintei de mantuire. O sa spuneti ca nimic, sau aproape nimic, nu pare a fi legat de textul evanghelic al zilei Duminicii acesteia. Iar eu am sa va spun ca prea ades superficializam continutul credintei noastre, cum prea ades superficializam talcuirea Scripturii. Astazi, textul liturgic ne-a obligat sa reconstituim, putin cate putin, continutul de lumina al Crucii, pe care Hristos ne indeamna sa o purtam. Si sa intelegem impreuna greutatea de har a cuvintelor pe care Cuvantul le-a rostit intru desavarsita cunostinta de Sine. Sa nu ne mai permitem a ne juca nici cu rostirile, nici cu faptuirile, atunci cand este vorba de Cruce, de purtarea ei, de umplerea lumii cu mantuirea ei. Caci, in fond, Evanghelia zilei la aceasta mucenicie, a purtarii Crucii in mijlocul lumii - care se leapada tot mai lesne de ea - ne indeamna. Nu-i vorba, asadar, de un simplu gest, superficial, si facut in graba, ci de o asezare pe Cruce cu Hristos, de dragul izbavirii din moarte. Cantand, ca la o nunta deplina, cu bucurie: "Nu mai pazeste inca sabia cea de vapaie usa Edenului, ca intr-insa a venit minunata legatura, prin lemnul Crucii. Acul mortii si biruinta iadului s-au alungat, ca de fata ai stat, Mantuitorul meu, strigand celor din iad: Intrati iarasi in rai!" (Condac, glas 7).
Aceasta, neuitand niciodata ca "trei cruci a infipt Pilat in Golgota: doua talharilor, si una Datatorului de Viata. Pe care, vazand-o iadul, a zis celor de jos: O, slugile mele si puterile mele, Cine este Cel Ce a infipt piron in inima mea? Cu sulita de lemn m-a impuns fara de veste si ma rup. La cele dinlauntru ale mele ma doare, pantecele meu se chinuieste, simtirile-mi tulbura duhul si ma silesc a lepada din mine pe Adam si pe cei din Adam, care imi sunt dati prin lemn; ca lemnul pe ei iarasi ii duce in rai!" (Icosul Utreniei)

Triodul acorda Crucii nu doar o zi, ci o saptamana intreaga, in textele acestui filon de duh aflandu-se o seama adanca de texte care, in multe feluri, lamuresc cinstea ce se cuvine Sfintei Cruci, asa dupa cum ea izvoraste si din Sfanta Scriptura. Ca unii ne indeamna sa nu ne inchinam Crucii si nici sa ne insemnam cu ea, ca fug de Taine si de lucrarea preotiei sacramentale, de post, de rugaciune, de tamaie... este adevarat. Si ma intreb cu care se aseamana, caci este unul care fuge de Cruce, de Taine, de tamaie, de lucrarea sfintitoare a Bisericii...

Noua ne este a zice - cum se incheie si Sinaxarul acestei Duminici stavrofore - "prin puterea Crucii, Hristoase, Dumnezeule, pazeste-ne de ispitele celui viclean, invredniceste-ne sa ne inchinam dumnezeiestilor tale Patimi si Invierii celei purtatoare de viata, ducand la capat cu usurinta calea acestui post de patruzeci de zile, si ne miluieste pe noi, ca un singur bun si de oameni iubitor. Amin".