Între sărbătorile Bisericii, există trei în cinstea unor sfinţi ai lui Dumnezeu care prin semnificaţia lor se disting între celelalte dedicate sfinţilor şi se numără printre marile sărbători ale Bisericii lui Cristos. Aceste sărbători celebrează planul lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, şi sunt: Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, Tăierea capului lui, şi sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Apariţia Arhanghelului Gabriel preotului Zaharia în Templu, cu vestea că li se va naşte, lui şi soţiei lui, Elisabeta, un fiu care va pregăti calea Domnului, Mântuitorul lumii, şi împlinirea de mai apoi a acestei promisiuni, sunt primele evenimente relatate de evanghelişti.
Cu vestirea îngerului către Zaharia în Templu începe Evanghelia Noului Testament. Vestea pe care acelaşi Arhanghel Gabriel i-a dat-o şase luni mai târziu în Nazaret Fecioarei Maria privind naşterea din ea a Fiului lui Dumnezeu, care urma să se întrupeze, este o continuare a revelaţiei planului etern privind mântuirea rasei umane. La trei luni după Bunavestire, Înaintemergătorul s-a născut “într-un oraş al lui Iuda”, şi şase luni după el Cristos Însuşi s-a născut în Betleem.
Cu vestirea îngerului către Zaharia în Templu începe Evanghelia Noului Testament. Vestea pe care acelaşi Arhanghel Gabriel i-a dat-o şase luni mai târziu în Nazaret Fecioarei Maria privind naşterea din ea a Fiului lui Dumnezeu, care urma să se întrupeze, este o continuare a revelaţiei planului etern privind mântuirea rasei umane. La trei luni după Bunavestire, Înaintemergătorul s-a născut “într-un oraş al lui Iuda”, şi şase luni după el Cristos Însuşi s-a născut în Betleem.
Aceste evenimente sunt strâns legate între ele. Vestirea Arhanghelului Gabriel în Templu, dată mai apoi tuturor celor care se aflau în jurul lui Zaharia, în imnul pe care acesta l-a cântat după naşterea lui Ioan, şi redobândirea de către Zaharia a darului vorbirii (Luca 1,67-79), premerg imnul îngeresc “Slavă în cer lui Dumnezeu” cântat în Betleem de către îngeri când le-au vestit păstorilor Naşterea lui Cristos. Naşterea lui Ioan Botezătorul este prima bucurie trimisă de Dumnezeu rasei umane, începutul eliberării de sub puterea răului, a păcatului şi a morţii veşnice.
Este adevărat că înainte de Ioan Botezătorul s-a născut Preasfânta Fecioară Maria, şi îngerii au vestit naşterea ei părinţilor ei. Totuşi, atunci doar Ioachim şi Ana au cunoscut slava care se pregătea pentru Fecioara care s-a născut, şi nici ei înşişi nu erau pe deplin conştienţi de ceea ce li s-a vestit. Aşadar, doar ei s-au bucurat la naşterea fiicei lor, în timp ce restul lumii a înţeles doar mai târziu bucuria care i-a fost adusă prin această naştere.
De aceea, sărbătorile Naşterii Preasfintei Fecioare Maria şi a Intrării ei în Templu au fost stabilite de Biserică şi au început să fie celebrate solemn mai târziu decât celelalte mari sărbători, în timp ce Naşterea Înaintemergătorului este una dintre cele mai străvechi şi mai venerate sărbători creştine. S-au păstrat predici la această sărbătoare încă din primele secole.
Din ziua Naşterii lui Ioan Botezătorul, începe pregătirea omenirii pentru întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu pe pământ. “Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său… Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui” (Luca 1,68.76). Aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu preotului Zaharia, după ce acesta şi-a redobândit darul vorbirii, au fost făcute cunoscute în întreaga Iudee, provocând tulburare între cei care trăiau acolo, care s-au întrebat unii pe alţii cu uimire: “Ce va fi, oare, acest copil?” (Luca 1,66).
Involuntar s-a născut gândul: Nu este el Însuşi Mesia? Iudeea în special se afla într-o stare de tensiune în aşteptarea Mântuitorului. Astfel, copilul Ioan a pregătit calea Domnului prin însăşi naşterea sa; şi chiar pe când se afla încă în pântecele mamei lui, prin faptul că a tresăltat (Luca 1,41) a vestit apropiata naştere a Pruncului Isus, ca şi când ar fi strigat: “Cristos se naşte, slăviţi-l”.
Născându-se cu o jumătate de an înainte de Cristos, prin timpul exact al naşterii sale Ioan Botezătorul a conturat misiunea sa de a pregăti calea Domnului. S-a născut în acel moment al anului (24 iunie) în care ziua începe să scadă după solstiţiul de vară, în timp ce Naşterea lui Cristos (25 decembrie) are loc când ziua începe să crească după solstiţiul de iarnă. Acest fapt este o întruchipare a cuvintelor rostite mai târziu de Înaintemergător, după începerea predicării lui Cristos: “Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3,30). Ioan Botezătorul a fost asemenea luceafărului de dimineaţă care vesteşte înălţarea soarelui la răsărit.
Aşa cum evenimentul Naşterii lui Ioan Botezătorul a premers Naşterea Domnului nostru Isus Cristos, şi sărbătoarea Naşterii Înaintemergătorului premerge Sărbătoarea Naşterii lui Cristos. “Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Cristos, după vrednicie a te lăuda nu ne pricepem, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut şi amuţirea părintelui s-au dezlegat, întru preamărită şi cinstită naşterea ta, şi întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii bine se vesteşte” (Troparul sărbătorii).
De aceea, sărbătorile Naşterii Preasfintei Fecioare Maria şi a Intrării ei în Templu au fost stabilite de Biserică şi au început să fie celebrate solemn mai târziu decât celelalte mari sărbători, în timp ce Naşterea Înaintemergătorului este una dintre cele mai străvechi şi mai venerate sărbători creştine. S-au păstrat predici la această sărbătoare încă din primele secole.
Din ziua Naşterii lui Ioan Botezătorul, începe pregătirea omenirii pentru întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu pe pământ. “Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său… Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui” (Luca 1,68.76). Aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu preotului Zaharia, după ce acesta şi-a redobândit darul vorbirii, au fost făcute cunoscute în întreaga Iudee, provocând tulburare între cei care trăiau acolo, care s-au întrebat unii pe alţii cu uimire: “Ce va fi, oare, acest copil?” (Luca 1,66).
Involuntar s-a născut gândul: Nu este el Însuşi Mesia? Iudeea în special se afla într-o stare de tensiune în aşteptarea Mântuitorului. Astfel, copilul Ioan a pregătit calea Domnului prin însăşi naşterea sa; şi chiar pe când se afla încă în pântecele mamei lui, prin faptul că a tresăltat (Luca 1,41) a vestit apropiata naştere a Pruncului Isus, ca şi când ar fi strigat: “Cristos se naşte, slăviţi-l”.
Născându-se cu o jumătate de an înainte de Cristos, prin timpul exact al naşterii sale Ioan Botezătorul a conturat misiunea sa de a pregăti calea Domnului. S-a născut în acel moment al anului (24 iunie) în care ziua începe să scadă după solstiţiul de vară, în timp ce Naşterea lui Cristos (25 decembrie) are loc când ziua începe să crească după solstiţiul de iarnă. Acest fapt este o întruchipare a cuvintelor rostite mai târziu de Înaintemergător, după începerea predicării lui Cristos: “Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3,30). Ioan Botezătorul a fost asemenea luceafărului de dimineaţă care vesteşte înălţarea soarelui la răsărit.
Aşa cum evenimentul Naşterii lui Ioan Botezătorul a premers Naşterea Domnului nostru Isus Cristos, şi sărbătoarea Naşterii Înaintemergătorului premerge Sărbătoarea Naşterii lui Cristos. “Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Cristos, după vrednicie a te lăuda nu ne pricepem, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut şi amuţirea părintelui s-au dezlegat, întru preamărită şi cinstită naşterea ta, şi întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii bine se vesteşte” (Troparul sărbătorii).
La Ein Karem: loc naşterii Sf. Ioan Botezătorul
No hay comentarios:
Publicar un comentario