Tropar si apolitikion Sf Nectarie

San Nectario nació el 1 de Octubre de 1846 en Selybria, Tracia Oriental, en el seno de una familia pobre, recibiendo el nombre de Anastasios Cefalas.

Por razones económicas, al terminar su educación primaria y el ciclo básico de la secundaria, se mudó a Constantinopla para trabajar y continuar con su educación; tenía la edad de 14 años.

En 1868 se mudó a la isla de Chios, donde enseñó en una escuela durante siete años, y el 1873 entra como novicio al Monasterio de Nea Moní, donde se convirtió en monje a la edad de veintisiete años, tomando el nombre de Lázaro.

Cuatro años después de convertirse en monje, el 15 de Enero de 1877, anivesario de su bautismo, fue ordenado Diácono por el Metropolitano Gregorio de Chios, tomando el nombre de Nectario.

Durante sus años como estudiante en Atenas escribió muchos libros, folletos, y comentarios Bíblicos, graduándose de sus estudios de Teología en 1885 en la Universidad de Alejandría, Egipto. Después de su graduación fue ordenado Sacerdote por el Patriarca Sofronio en la Catedral de San Sabas de Alejandría el 23 de Marzo de 1883, sirviendo a la Iglesia en El Cairo con gran distinción. En la Iglesia de San Nicolás de esta última ciudad, fue elevado a Archimandrita en Agosto del mismo año.

En reconocimiento de su piedad y brillantez como predicador, además de su capacidad administrativa, fue consagrado Obispo/Metropolitano de Pentápolis, Sede Titular Egipcia de la Libia Oriental, por el Patriarca Sofronio de Alejandría y Toda África el 15 de Enero de 1889, en su parroquia, la Iglesia San Nicolás de El Cairo. Participaron también como consagrantes el ex-Metropolitano Antonio de Corfú y el Metropolitano Porfirio de Sineo. Sirvió como Obispo en El Cairo por un año, y fue injustamente destituido de su puesto a causa de las mentiras que fueron inventadas sobre él por clérigos que envidiaban su popularidad con la gente. El anciano Patriarca Sofronio dio por ciertas todas las falsedades sobre San Nectario y le destituyó, rehusándose a escucharle. El Metropolitano Nectario fue finalmente expulsado de Egipto en 1890, sin pruebas ni explicaciones, y nunca se le dio una oportunidad para defenderse.

Después de su destitución, volvió a Grecia en 1891, en medio de fuertes penurias económicas, donde después de muchos esfuerzos fue nombrado predicador en la jurisdicción de Euboia, una gran isla Griega, al norte de Atenas, donde sirvió por dos años y medio. En 1893 fue transferido a parte de la Grecia continental, al oeste de Atenas, donde sirvió como predicador con la misma gran eficacia que tuvo en Euboia.

En 1894 fue nombrado director de la Escuela Eclesiástica Rizarios en Atenas donde su servicio fue ejemplar durante quince años, transformando esta entidad educacional en un verdadero centro cultural, espiritual y litúrgico. En ese tiempo desarrolló muchos cursos de estudio, y escribió numerosos libros, todo mientras predicaba mucho por todo Atenas. Peregrinó a la Santa Montaña de Athos, y trabó amistad con Starets del Santo Monte, además de San Nicolás Planas e intelectuales de su tiempo.

En 1904, a petición de varias monjas, estableció un monasterio para ellas en la isla de Aegina, que recibió el nombre de "Monasterio de la Santísima Trinidad". Este monasterio empezó con tres religiosas, número que se fue incrementando rápidamente.

En Diciembre de 1908, a la edad de 62 años, San Nectario renunció a su cargo de Director de la Escuela Teológica Rizarios y se retiró al Convento de la Santísima Trinidad en Aegina, donde vivió el resto de su vida como un monje. Él escribió, publicó, predicó, y escuchó confesiones de aquellos que vinieron desde cerca y lejos solicitando su perspicacia espiritual y curaba a los enfermos. Mientras estuvo en el monasterio, cuidó los jardines, acarreó piedras, y ayudó con la construcción de los edificios del Monasterio que fueron edificados con sus propios fondos. Sus últimos años no estuvieron excentos de dificultades y pruebas, y de hecho el Monasterio de Égina sólo fue reconocido como tal despúés de su muerte, pero San Nectario sobrellevba todo aquello con absoluta confianza en Dios, y en esos años era característico verlo tallar pequeñas cruces sobre las que escribía "Cruz, parte de mi vida".

San Nectario falleció a las 22:30 PM del 9 de Noviembre de 1920, (el día después de la conmemoración de los Arcángeles San Miguel y San Gabriel), tras su hospitalización por cáncer a la próstata. El primer milagro que se ha reportado tras su muerte sucedió con la curación de un paralítico postrado junto a su cuerpo en el hospital. Su cuerpo fue llevado al Convento de la Santísima Trinidad, donde fue enterrado al pie de un árbol, como era su deseo. El Hieromonje Sabas, quien ofició el funeral, más tarde pintó el primer ícono de San Nectario.

Al funeral de San Nectario asistieron multitudes de personas de todas partes de Grecia y Egipto.

Mucha gente consideró a San Nectario como Santo durante su vida a causa de su pureza de vida, sus virtudes, el carácter de sus publicaciones, además de los milagros que él realizó. Además San Nectario tenía un don único del conocimiento.

Las reliquias de San Nectario habían empezado a emanar una hermosa fragancia poco después de su sepultura, y que se mantuvo por 20 años; las monjas el Monasterio de Égina abrieron su sepultura cinco meses después de su entierro, para construír una nueva tumba de mármol, y encontraron su cuerpo incorrupto, pero después ese milagro ya no se mantuvo. Angustiada la Igumena del monasterio por el hecho de haber quedado sólo los fragantes huesos del Santo, no dejaba de derramar lágrimas junto a las demas monjas. San Nectario la consoló apareciéndosele y diciéndole que si esto había sucedido era para que sus reliquias fueran veneradas en toda la Ecumene, como así ha sucedido, convirtiéndose en muy poco tiempo en uno de los santos modernos más venedados en la Ortodoxia.

Las reliquias fueron nuevamente removidas de su tumba el 2 de Septiembre de 1953, en presencia del Metropolitano Procopio de Hidra, y de una gran multitud compuesta de clérigos, monjas y muchos fieles, emanando de sus restos nuevamente un aroma fragante.Su brazo derecho se veneran en la gran basílca construida en su honor, mientras las demás permqanecen en el monasterio.

El reconocimiento Oficial de Nectario como Santo, por parte del Patriarcado Ecuménico de Constantinopla, es decir, su Glorificación, tuvo lugar el 20 de Abril de 1961. Su oficio litúrgico fue escrito por el Padre Gerásimo, monje del Skete Menor de Santa Ana de Monte Athos.

La fiesta de San Nectario se celebra cada año el 9 de Noviembre (22 de Noviembre según el calendario Juliano).

Han habido más de dos mil milagros atribuidos a la intervención de San Nectario.

Domingo XXIV después de Pentecostés

El Evangelio de hoy nos narra dos de los milagros realizados por el Señor: La curación de la Hemorroisa y la resurrección de la hija de Jairo.

Cristo va a casa de Jairo para ver a su hija y allí se encuentra con un gran gentío que no le deja avanzar. Entre todos los que allí estaban había una mujer agotada, enferma desde hacía doce años, impura por su enfermedad, que le obligaba a no tener contacto con nadie porque el sólo hecho de rozar a alguien le transmitía su impureza por la pérdida de sangre. Ella es consciente de su realidad, se siente indigna de dirigirle al palabra al Señor, sin embargo fue capaz de romper los obstáculos que la bloqueaban y va al encuentro de Jesucristo Salvador. Su fe le dice que con sólo rozar la orla del manto de Cristo será curada y así sucede: Su amor ha abierto el tesoro milagroso del amor divino de Cristo.

la fe y el amor a Cristo han de ser los fundamentos de nuestras vidas. En medio del hastío y del cansancio del día a día, de la lucha, de la ascesis por dejar el hombre nuevo y las obras de las tinieblas hemos de ser conscientes de que la victoria no la obtendremos por nuestras propias fuerzas. Sólo con Él saldremos victoriosos en la lucha contra la muerte y el pecado.

El Señor siempre recompensa la fe del que se acerca a Él. La fe en Cristo le da el premio de la salud a la Hemorroisa. Ella quería mantenerse oculta, llena de humildad se considera indigna de su favor. Pero el Señor no deja sin respuesta la humildad fruto de la fe.

En el ejemplo se agota y el desafío de una comunicación personal con Cristo. Podemos tener éxito sólo cuando ya no se basan exclusivamente en nuestras propias fuerzas. Elemento fundamental en nuestras vidas debe ser el amor de Cristo.
El amor y la humildad de aquella mujer recibió el don divino del poder de Cristo y por su fe es levantada de la enfermedad que la tenía postrada humana y espiritualmente. Jesús la honra públicamente: “Hija de Tarsis, tu fe te ha salvado, vete en paz.”

Es la fe en Cristo la única salvación de la humanidad. Cuando el hombre pone su fe en sí mismo, entonces el fruto es el egoísmo que causa el bloqueo del corazón.
En la resurrección de la hija de Jairo, el amor y la fe en Cristo se convierte en una puerta hacia la eternidad. Cristo es el Señor de la vida y su poder vence a la muerte. “No está muerta, duerme”. Estas son las palabras que nos consuelan: No morimos para siempre, sólo dormimos esperando la Resurrección.

A nosotros la fe nos lleva a acercarnos con fe y confianza a los Santos Misterios de nuestra fe, por los cuales participamos en la acción salvadora de Cristo. Y nuestra Santa Iglesia Ortodoxa nos transmite hoy el mensaje salvador del Señor, con las mismas palabras que le dijo a Jairo: ”No tengas miedo, sólo cree y serán salvado”

4 de noviembre: San Joanico el Grande

Oración de San Joanicio el Grande

EL PADRE ES MI ESPERANZA

EL HIJO ES MI REFUGIO

EL ESPÍRITU SANTO ES MI PROTECCIÓN.

¡SANTÍSIMA TRINIDAD, GLOTIA A TI!

¡Por muchos años, Santidad!

El pasado 30 de octubre cumplía 96 años el Patriarca de Maxim Bulgaria, Dios le conceda salud y guarde por muchos años. Es el decano de los jefes de las Iglesias Ortodoxas.

Profanado un cementerio ortodoxo en Imbros

Después del anuncio, no oficial, por parte del gobierno turco de Erdogan (el co-príncipe de la "alianza de las civilizaciones") y como muestra de los que de verdad está ocurriendo en Turquía, nos llega la siguiente noticia:

Profanación de un cementerio ortodoxo en la isla de Imbros.

Durante la noche del 28 de octubre, fueron profanadas por unos vándalos más de 78 tumbas del cementerio ortodoxo de la cápital de la isla de imbros. Después de la Divina Liturgia celebrada el domingo en la catedral Patriarcal de Constantinopla, el Patriarca Bartolomé hizo referencia a este acto deplorable: "Hemos de vivir un combate permanente por sobrevivir y poder perpetuar nuestras tradiciones. Nuestro combate continúa y no terminará jamás."
Las autoridades buscan a los "vándalos". Vamos, ellos ni se enteraron mientras destruían a base de pico y maza las tumbas (véase la foto) Desde luego ruido se hizo, pero nadie escuho nada en medio del silencio de la noche y por supuesto nadie vio nada.

Esto no nos pillar por sorpresa. Las carreteras turcas descansan sobre la grava hecha con las piedras milenarias de las iglesias armenias y con las cruces y lápidas de los cementerios. ¿No les recuerda, queridos amigos esto nada? Pues recuerden, recuerden: los nazis hicieron lo mismo con las lápidas de los cementerios judíos. ¿Qué diferencia a los turcos de los nazis? Muy poco, el color del pelo, pues los alemanes ensayaron en turquía el genocidio que luego pondrían en práctica durante la II Guerra Mundial. Fueron los turcos los que realizaron el genocidio antes contra Armenios, siriacos y griegos, contra los cristianos.

Nada ha cambiado, y si pudieran harían grava con las piedras de Santa Sofía. Quizás esperen que un terremoto la tumbe y si no observen la diferencia entre el estado de conservación de una de las joyas del arte universal.

Alianza de civilizaciones, Jesús, que risa.

Hallazgo de las Reliquias de San Máximo el Confesor

Según la tradicion el cuerpo de San Maximo el Confesor está enterrado en Georgia, debajo del altar de la iglesia del monasterio de San Maximo en Tsageri. El obispo de dicho lugar decidio emprender busquedas arqueologicas que han venido a confirman esta tradicion.

Han sido descubiertos los restos de 3 personas que serian :

- San Maximo identificable con las mutilaciones que sufrió
- San Anastasios el Monje y San Atanasio el Apocrisario, que fueron sus discipulos

También fueron encontradas las reliquias de San Arsenio, fundador del monasterio.

Arhimandritul Gheorghie Kapsanis despre Noul Card de Asigurări Sociale și de Sănătate din Grecia

Vă prezentăm în cele ce urmează un răspuns (nepublicat până acum în România) al Arhimandritului athonit Gheorghie (Kapsanis), egumenul Sfintei Marii Mănăstiri Grigoriu, în privință noilor carduri de asigurări sociale și de sănătate, introduse de curând în Grecia. Cuvântul său are implicații și asupra situației actelor electronice din țara noastră, venind din partea unui duhovnic prețuit și cu dreaptă-socotință, aparținător al pliromei Ortodoxe. (F.O.)


Mulți monahi din Sfântul Munte și frați mireni din lume ne întreabă ce trebuie să facă cu noile carduri de asigurări sociale şi de sănătate, care au pe ele Numărul Matricol de Asigurări Sociale - NMAS [1]. Ei se întreabă dacă trebuie să le ia sau dacă trebuie să le refuze. Își fac probleme (de conștiință) ca nu cumva NMAS să conțină numărul-simbol al lui Antihrist, 666, sau ca nu cumva prin primirea lui să contribuie la întregirea «îndosarierii electronice», care va înlesni viitoarea impunere a pecetei lui antihrist.

Problema are două aspecte. Pentru fiecare din ele s-au dat răspunsuri satisfăcătoare de către Sfânta Comunitate a Sfântului Munte, în anii 1987 și 1997, când se pusese problema cu prilejul apariției Numărului de Cod Matricol Unic – NCMU[2] și, respectiv, a validării Tratatului Schengen, răspunsuri care rămân valabile peste vremuri.
Primul aspect al problemei este că prin NMAS se realizează o formă de «îndosariere electronică». Fiecare persoană fizică este legată de un număr care, se spune, îl va însoți în toată viața sa; îl va identifica în toate schimburile, în toate tranzacțiile și relaţiile sale cu organele statului. Asupra acestui aspect al problemei, Sfânta Comunitate a Sfântului Munte a declarat:

„Sfânta Comunitate consideră îndreptățită neliniștea multora faţă de consecințele pe care îndosarierea electronică le poate avea asupra libertăţii și a demnităţii omlui”(Comunicat oficial al Sinaxei Lărgite, August 1988).

„Arhiva electronică, a cărei creare este promovată în ultima vreme, împreună anunţatul «card unic de asigurări sociale şi de sănătate », va inaugura cu siguranţă intrarea într-o epocă cu adevărat «Nouă» și de coșmar.” (Comunicatul Oficial al Sfintei Comunități, 5/18 Martie 1993).

„S-a făcut multă vâlvă cu privire la deficitul de democraţie al acestei convenții [Tratatul Schengen]… Prin Convenția și Sistemul de Informații Schengen este înlesnită încălcarea intimității personale și este afectată substanţial prezumţia de nevinovăţie a cetățeanului… De asemenea, se dă posibilitatea celor puternici din punct de vedere economic, care vor avea acces legal la datele personale ale muncitorilor, să-i exploateze în diverse feluri.”(Comunicatul Oficial al Sfintei Comunități, 11/24 Februarie 1997).

„O eventuală încercare de aplicare a Convenției Schengen în țara noastră și, mai ales, cu consecința ei indispensabilă, emiterea cărților de identitate electronice și folosirea Numărului de Cod Matricol Unic, va avea drept consecință firească, punerea statului în situația de a i se împotrivi toţi călugării atoniţi, fără excepţie, ca şi «contestatari de conştiinţă».” (Comunicat oficial al Sinaxei Lărgite, 20.5/2.6. 1997).

„Declarăm încă odată că îndatorirea de temelie a mărturisirii Credinței, dar și credința în toate cele pe care Mângâietorul ni le-a predat ca proorocie în Biserica Creștină, ne obligă să refuzăm a primi orice fel de buletin electronic cu NCMU, ca unul care ofensează libertatea persoanei și conștiința noastră creștină.”(Comunicat oficial al Sinaxei Lărgite, 21.8/3.9. 1997).

Normele impunerii NCMU i-au silit și pe unii stareți renumiţi, precum Părintele Paisie și Părintele Epifanie Theodoropulos, să se împotrivească în modul cel mai sever. Părintele Epifanie a scris chiar cu multă asprime despre noile acte de identitate aflate, pe atunci, în curs de emitere: „Chiar dacă au numai NCMU, fără asigurarea drepturilor democratice și a libertăților cetățeanului, vom spune NU, și iarăși NU, și de mii de ori NU acestor noi buletine, indiferent ce am avea de înfruntat.”

NCMU nu a fost distribuit niciodată. Însă au apărut acum noile carduri de asigurare, care conţin Numărul Matricol de Asigurări Sociale - NMAS și care ne pricinuiesc nelinişte. Fără îndoială, acest număr nu este rău în sine. Fiecare stat folosește toate mijloacele posibile ca să-şi servească cetățenii și să-i protejeze de răufăcătorii primejdioși. Ar fi fost irațională pretenția de a nu fi folosite noile mijloace tehnologice în scop bun. Cu toate acestea, tehnologia contemporană, în timp ce într-un stat condus pe baza unor legi drepte oferă minunate posibilități de servire și protecție a cetățenilor lui, în regimuri tiranice ea oferă un înspăimântător potențial de control, de urmărire și de asuprire a oamenilor. În acest sens, dacă în mâinile oamenilor cinstiți «arhiva electronică» poate deveni o unealtă binecuvântată în serviciul cetățenilor cinstiţi, în mâinile posibililor tirani sau a statelor care nu se conduc pe baza unor legi drepte, poate funcționa ca o unealtă periculoasă.

Epoca noastră nu este cea mai rea din istorie. Neapărat, însă, este una dintre cele mai grele. Problemele sociale, precum şomajul, imigraţia ilegală, corupţia, lipsa de transparență, creșterea vertiginoasă a criminalității, încălcarea legii la toate nivelurile vieţii sociale ș.a., creează nesiguranță și impas. Cetățenii cinstiţi se întreabă dacă locul în care au crescut și trăiesc, Patria în care, prin jertfe de mucenici și de eroi, s-au pus temeliile principiilor duhovniceşti și morale ale poporului nostru binecredincios și ale tradiției lui grec-ortodoxe, se mai conduce încă după legea lui Dumnezeu și după morala evanghelică sau dacă centre obscure de putere și-au impus stăpânirea asupra tuturor structurilor vieții noastre sociale, naționale și spirituale răspîndind o etică antievanghelică, etica Noii Ere a stăpânitorului întunericului veacului acestuia. În fiecare zi constatăm cum sunt dărâmate și ultimele reazăme duhovniceşti și morale pe care societatea noastră le-a întemeiat cu frica lui Dumnezeu, cu multă durere şi cu nădejdea ca ele să le fie reazem copiilor ei. În acest climat de incertitudine, de confuzie și imoralitate, unii vestesc și construiesc «omul nou», omul fără chip, fără inimă, fără suflet, fără dragoste, fără perspectivă veșnică, omul care va fi un număr între alte miliarde de numere. Aritmetizarea persoanei umane, despersonalizarea ei, constituie zbuciumul nemărturisit al tuturor celor care, înlăuntrul lor, mai sunt dispuşi încă să reziste duhovniceşte.

Aritmetizarea în Asigurările Sociale poate avea consecințe neprevăzute și dureroase asupra demnităţii celor bolnavi și a semenilor noștri aflați în necazuri. Ea poate însemna sfârșitul dragostei creștine, a solidarității sociale, sub numele unei serviri mai rapide şi mai comode a acestora. Privatizarea serviciilor sociale (a sănătății, de pildă) într-un mediu precum acela modelat de globalizare, desființează Asistenţa Socială de stat. Filantropia în sectorul sănătății nu va mai fi posibilă, întrucât societatea (de acum impersonală și aritmetizată) nu va mai avea baza legală și nici posibilitatea să acopere cheltuielile necesare spitalizării și îngrijirii medicale a semenilor noștri suferinzi. De altfel, sănătatea este un sector sensibil, care nu trebuie cedat ochilor indiscreți ai unor străini şi, mai ales, unor funcționari necunoscuți și fără chip ai unei organizaţii sanitare impersonale și nepăsătoare.

Așadar, frații aflaţi în lume sunt pe bună dreptate neliniștiţi din cauza unui abuz ca acesta al Numărului Matricol de Asigurări Sociale, ei trebuind să pretindă, prin orice mijloc legal şi democratic, garantarea drepturilor individuale și confidenţialitatea vieții lor personale, care prin aritmetizare este violată în mod direct. NMAS ar putea eventual fi promovat de către Stat pentru controlul celor care încalcă legea. După Apostolul Pavel, stăpânirea lumească, „nu în zadar poartă sabia. Pentru că ea este slujitoarea lui Dumnezeu și răzbunătoarea mâniei Lui, asupra celui ce săvârșește răul.”[3] Însă niciodată NMAS nu ar trebui promovat în scopul unei numerotări generalizate a tuturor cetățenilor, fără excepție, sub presupunerea că ei îşi dau consimţământul.

Al doilea aspect al problemei este corelarea codului NMAS cu numărul 666. Privitor la această latură a problemei Sfânta Comunitate a Sfântului Munte a luat o poziţie precisă:

„Sfânta Comunitate împărtășește sensibilitatea credincioșilor ortodocși greci, care sub nici un chip nu doresc să aibă în cartea lor de indentitate personală, pe care o poartă întotdeauna cu ei, numărul-simbol al lui antihrist, fie el și sub forma codului de bare […] Sfânta Comunitate mai avertizează că monahii athoniți nu vor accepta să primească noile cărți de identitate, dacă se va constata că poartă numărul 666.”(Comunicat Oficial al Sinaxei Lărgite, August 1988).

În cadrul acestei luări de poziţie foarte clare a Sfintei Comunități observăm următoarele:

Declaraţia Sfintei Comunități este valabilă și pentru NMAS. Dacă NMAS ar avea numărul lui antihrist, el nu ar trebui primit de nici un creștin ortodox. Însă NMAS este un număr care se tipărește pe cardul de asigurare cu codul de bare CODE 39, care nu are legătură cu numărul 666 și, cu atât mai mult, el nu este acest număr de proastă faimă. Cel puțin în acest punct statul a respectat sensibilitatea poporului nostru ortodox și nu a introdus în NMAS normele NCMU. Dacă corelăm NMAS cu numărul 666 și creăm panică, pentru că, chipurile, orice formă de cod barat ar conține numărul lui antihrist, exagerăm și nu zidim sufletește pe nimeni.

Din punct de vedere pastoral, ar fi nepotrivit să cerem fiecărui semen al nostru în parte, care are nevoie să se miște în societatea contemporană (din motive de sănătate, educaţie, deplasare, tranzacţii etc.) folosind NMAS, să nu-l primească și să intre la necazuri.

Cu toate acestea, primirea codului NMAS nu anulează neliniștea cea bună, pe care am avut-o atâția ani și prin care ne-am luptat împotriva NCMU. Neliniștea cea bună a avut un sens esenţial și atunci, dar și acum. Ea confirmă faptul că luăm atitudinea corectă față de venirea lui antihrist. Nu intrăm în panică, dar nici nu disprețuim proorocia. Dintru început creștinii îl așteptau pe antihrist și legau venirea lui de situațiile grele din viaţa Bisericii, precum apariţia prigonitorilor Creștinismului (Nero), apariția și acţiunea unor erezii noi (arianismul etc.), năvălirea și înstăpânirea unor regimuri opresive şi tiranice potrivnice lui Hristos (Islamul, stalinismul ateist). Acestea au fost situațiile premergătoare, despre care Evanghelistul Ioan scrie: „Iar acum mulți antihriști s-au arătat; de aici cunoaștem că este ceasul de pe urmă.”[4] Sfântul Vasilie cel Mare, ca să folosim un exemplu clasic, trăind într-o astfel de perioadă grea, îl îndeamnă pe episcopul ortodox al Edessei, Varsas, aflat în surghiun, să sufere cu răbdare surghiunul pentru că va trece curând, afără doar dacă vremea lui antihrist a ajuns în pragul uşii, caz în care el va trebui să se roage să-i îndepărteze Domnul mâhnirile sau să-l păzească să nu cadă asaltat de întristări.[5]

Neliniștea cea bună și interesul creștinilor, în toate perioadele istoriei bisericești, pentru „venirea lui antihrist”[6], au fost pe deplin justificate și s-au întemeiat pe cuvântul Domnului, care spune: „Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi voi nu Mă primiţi; dacă altul va veni în numele său, pe acela îl veți primi”[7] și pe tradiția apostolică.[8] Literatura catehetică a Bisericii primare dă mărturie că, între învățăturile de bază predate creștinilor de curând luminați, era și învățătura despre a Doua Venire a Domnului și despre venirea lui antihrist.[9]

Însă uneori au apărut și înţelegeri greșite ale textelor scripturistice, înţelegeri care au dat naştere unor reacții de apărare în rândul credincioșilor. Situații și evenimente care au fost considerate semne ale prezenței lui antihrist au trecut în mod ireversibil, precum a fost anul 6.000 de la facerea lumii[10], căderea Romei, stăpânirea otomanilor etc., fără ca antihrist să-şi facă încă apariția. De aceea, așa cum scrie Sfântul Ipolit al Romei, „arătarea acestuia o va arăta vremea cuvenită”[11], și, completează Andrei al Cezareii, „vremea și cercarea (experienţa) o va descoperi celor trezvitori”[12].

Așadar, problema nu este dacă vom primi un număr pe un document public, fie el dat și într-un climat tulbure și revelator al «semnelor vremurilor», ci dacă îl vom primi ca semn al închinării la antihrist și ca pecete a lui, atunci când va veni el însuși. În acest sens, NMAS, ca număr care i-ar înlesni statului îndeplinirea îndatoririi sale față de cetățeni, este neutru din punct de vedere moral și duhovnicesc. (Desigur am spus deja că aritmetizarea este problematică și periculoasă în mâinile regimurilor tiranice sau în anarhia morală a epocii noastre). Pe de altă parte, prezența numărului NMAS în viața noastră ne amintește de îndatorirea noastră creştinească și poate fi cel mai bun mesaj al lui Dumnezeu către noi toți de a stărui în pocăință zilnică, de a lua aminte la noi înșine „ca să nu se îngreuieze inimile noastre de mâncare și băutură și de grijile vieții, și ziua aceea să vină peste noi fără de veste; căci ca o cursă va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ.”[13] De vreme ce am primit poruncă de la Dumnezeu să luăm aminte la „semnele vremurilor”[14] și fiindcă vedem că globalizarea la nivel politic, economic și religios înaintează, îndepărtarea de voia lui Dumnezeu se mărește și cea mai mare parte a lumii trăiește în nepăsare față de viața duhovnicească, putem vedea aceste situații ca „semne ale vremurilor” care ne îndeamnă să ne cultivăm credința, pocăința, dragostea față de Dumnezeu și cugetul mucenicesc. Astfel ne vom putea pregăti să înfruntăm înșelarea lui antihrist, dacă este ca el să vină în zilele noastre, „ca să ne întărim și să scăpăm de toate acestea ce au să vină [prigoana aceluia împotriva Bisericii], și să stăm înaintea Fiului Omului”[15], cu nădejdea în viața veșnică împreună cu El în Împărăția Tatălui.

Această atitudine, caracterizată de credință, nădejde și dragoste, care „scoate frica afară”[16], o recomandase și Sfânta Comunitate a Sfântului Munte când declarase următoarele:

„Împărtășind neliniștea tuturor credincioşilor binecinstitori ai Bisericii ne alăturăm duhului recentelor comunicări ale Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, ale Sinodului Eparhial al Bisericii Cretei și ale multor Sfinte Mitropolii și Sfinte Mănăstiri […]. Îndeplinirea îndatoririi de temelie de a ne mărturisi credința în Domnul nostru Iisus Hristos nu poate merge împreună cu un duh de tulburare și panică, care trădează, dacă nu altceva, cel puțin lipsă de credință și absența din inimă a Harului care încredințează. Aprofundarea semnelor vremurilor și constatarea apropierii vremurilor din urmă, dă naştere unei bune neliniștiri, ale cărei consecințe sunt străduința pentru o pocăință cât mai deplină, o nevoință cât mai hotărâtă pentru biruirea patimilor noastre pricinuitoare de moarte și o mai bună pregătire pentru a intra în Împărăția Mielului Înjunghiat” (Comunicat oficial al Sinaxei Lărgite, 21.8/3.9. 1997).

Această poziție a noastră este o datorie de dragoste față de frații noștri din Sfântul Munte și din lume, care ne întreabă despre NMAS.

Egumenul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte.

Arhim. Gheorghie (Kapsanis) dimpreună cu frații mei cei întru Hristos.

Sfântul Munte Athos, 3 August 2009.
Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu


--------------------------------------------------------------------------------
[1] Ἀριθμός Μητρώου Κοινωνικῆς Ἀσφάλισης, (Numărul Matricol de Asigurări Sociale).

[2] Ἐνιαίος Κωδικός Ἀριθμός Μητρώου (Numărul de Cod Matricol Unic)

[3] Romani 13, 4.

[4] I Ioan 2, 18.

[5] Sfântul Vasilie cel Mare, Scrieri, (Despre Sfântul Duh, Epistole), Epistola 264, Colecția PSB 12, Editura IBMBOR, București 1988, p. 546.

[6] „Antihristul vine” I Ioan 2, 18.

[7] Ioan 5, 43.

[8] Matei 24, 25; Marcu 13, 14; II Tesaloniceni 2, 1-12; I Ioan 2 și 4; II Ioan 7.

[9] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza a XV-a.

[10] Vezi Sfântul Irineu de Lugdunum, Împotriva ereziilor, Cap. 22 și 24.

[11] Sfântul Ipolit al Romei, Despre Hristos și antihrist, Cap. 49.

[12] Sfântul Andrei al Cezareii, Tâlcuire la Apocalipsă, 38.

[13] Luca, 21, 34-35.

[14] Matei 16, 3.

[15] Luca 21, 36.

[16] I Ioan 4, 18.

Publicat in Al optulea veac, Controverse ale vremii.

San Demetrio de Tesalónica, el Emanador de Miro

El Gran Mártir Demetrio de Tesalónica fue el hijo de un procónsul romano en Tesalónica. Tres siglos han transcurrido y el paganismo romano, espiritualmente destrozado y derrotado por la multitud de mártires y confesores del Salvador, intensificó sus persecuciones. Los padres de San Demetrio eran cristianos en secreto, y él fue bautizado y criado en la fe cristiana en una iglesia secreta en la casa de su padre.

Por el tiempo que Demetrio había alcanzado la madurez y su padre había muerto, el emperador Galerio Maximiano había ascendido al trono (305). Maximiano, confiado en la educación de Demetrio, así como su capacidad administrativa y militar, lo nombró a la posición de su padre como procónsul del distrito de Tesalónica. Las principales tareas de este joven comandante eran defender la ciudad de los bárbaros y erradicar el cristianismo. La política del emperador con relación a los cristianos se expresó simplemente: "Pon a la muerte todo aquel que invocare el nombre de Cristo". El emperador no sospechaba que mediante el nombramiento de Demetrio le había proporcionado una manera para él llevar a muchas personas a Cristo.

Al aceptar el nombramiento, Demetrio regresó a Tesalónica y de inmediato confesó y glorifico a nuestro Señor Jesucristo. En lugar de perseguir y ejecutar a los cristianos, comenzó a enseñar la fe cristiana abiertamente a los habitantes de la ciudad y derrocar a las costumbres paganas y la idolatría. El compilador de su vida, San Simeón Metafrastes (9 de noviembre), dice que debido a su celo por la enseñanza se convirtió en "un segundo Apóstol Pablo" de Tesalónica porque "el Apóstol de los gentiles", una vez fundo en esta ciudad la primera comunidad de creyentes (1 Tes. y 2 Tes.).

El Señor también destinó a San Demetrio, seguir al Santo Apóstol Pablo como mártir. Cuando Maximiano se enteró de que el procónsul, recién nombrado era un cristiano, y que había convertido a muchos súbditos romanos al cristianismo, la ira del emperador no conoció límites. Al regresar de una campaña en la región del Mar Negro, el emperador decidió llevar su ejército a través de Tesalónica, decidido a la masacre de los cristianos.

Al enterarse de esto, San Demetrio ordenó a su siervo fiel Lupus a distribuir su riqueza a los pobres diciendo, "distribuye mis riquezas terrenales entre ellos, ya que buscaremos las riquezas del cielo para nosotros". Comenzó a orar y ayunar, preparándose para el martirio.

Cuando el emperador llegó a la ciudad, citó a Demetrio, que con valentía se confesó cristiano y denunció la falsedad y la inutilidad del politeísmo romano. Maximiano dio órdenes para encerrar al confesor en la cárcel. Un ángel se le apareció, confortándolo y animándolo.

Mientras tanto, el emperador se divertía organizando juegos en el circo. El campeón fue un alemán con el nombre de Lyaeos. Él desafió a los cristianos a luchar con él en una plataforma construida sobre las lanzas punta arriba de los soldados victoriosos. Un valiente cristiano llamado Néstor fue a la cárcel a su consejero Demetrio y pidió una bendición para luchar contra el bárbaro. Con la bendición y las oraciones de Demetrio, Néstor prevaleció sobre el feroz alemán y lo lanzó desde la plataforma en las lanzas de los soldados, al igual que el pagano asesino habría hecho con el cristiano. El comandante enfurecido ordenó la ejecución del Santo Mártir Néstor (27 de octubre) y envió un guardia a la prisión para matar a San Demetrio.

En la madrugada del 25 al 26 de octubre del 306, unos soldados aparecieron en la prisión del santo subterránea y le atravesaron con lanzas. Su fiel servidor, San Lupus, recogió la ropa empapada de sangre de San Demetrio, y él tomó el anillo imperial de su dedo, un símbolo de su estatus alto, y lo sumergió en la sangre. Con el anillo y otras santas cosas santificadas por la sangre de San Demetrio, San Lupus comenzó a curar a los enfermos. El emperador dio órdenes de detenerlo y matarlo.

El cuerpo del Santo Gran Mártir Demetrio fue arrojado a los animales salvajes para ser devorado, pero los cristianos lo tomaron y lo enterraron en secreto en un pozo o cisterna.

Durante el reinado de San Constantino (306-337), una iglesia fue construida sobre la tumba de San Demetrio. Cien años más tarde, durante la construcción de una nueva iglesia majestuosa sobre la antigua, fueron descubiertos los restos incorruptos del santo mártir. Desde el siglo VII un flujo milagroso de mirra perfumada ha sido encontrado debajo de la cripta del Gran Mártir Demetrio, por lo que se llama "Derramador-de-Mirra".

Varias veces, los que veneran el santo taumaturgo intentaron llevar sus reliquias, o una parte de ellas, a Constantinopla. Invariablemente, San Demetrio, dejó en claro que no iba a permitir que nadie removiera sus reliquias.

Es interesante observar que entre los bárbaros que amenazaban a los romanos, los eslavos ocupaban un lugar importante, en particular aquellos que se instalaron en la península de Tesalónica. Algunos incluso creen que los padres de San Demetrio eran de origen eslavo. Mientras avanzaban hacia la ciudad, los eslavos paganos fueron reiteradamente rechazados por la aparición de un joven radiante amenazante, dando vueltas en las paredes e inspiraba terror en los soldados enemigos.

Por las oraciones del Gran Mártir Saqn Demetrio de Tesalónica, oh Señor Jesucristo, ten piedad de nosotros y sálvanos.

Servicii consulare itinerante în Benidorm (Alicante)

În continuarea programului "Consulatul itinerant", în zilele de 5 şi 6 noiembrie 2010, o echipă a Consulatului României la Castellón de la Plana se va deplasa la Benidorm pentru a oferi asistenţă şi servicii consulare cetăţenilor români din această zonă, cu sprijinul Asociaţiei ULPIA TRAIANA din Benidorm (Alicante).

Vor fi efectuate următoarele servicii consulare:

• înscrieri certificate de naştere / certificate de căsătorie**;
• autentificări procuri / declaraţii;
• inscripţii consulare / adeverinţe;
• preluarea de cereri verificări permise auto;
• preluare programări paşapoarte / titluri de călătorie (primirea cererilor de documente de călătorie şi prelevarea datelor biometrice are loc numai la sediul consulatului).

** Notă: Documentele necesare pentru constituirea dosarelor de înscriere a certificatelor de stare civilă pot fi traduse şi legalizate de către consulat.

Echipa se va afla la dispoziţia cetăţenilor după următorul program:

- vineri 5 noiembrie 2010 între orele 16.00 şi 20.00;
- sâmbătă 6 noiembrie între orele 10.00 şi 14.00,

la sediul “Centro Cultural José LLorca Llinares”, din Calle Goya s/n, Benidorm (situat în zona gării).

Accesul se face pe bază de programare prealabilă obţinută de la consulat prin e-mail (secretariat@consulatcastellon.e.telefonica.net) sau fax (nr. 964 257 053).

Duminica 23 dupa Rusalii - Sfantul Chiril al Alexandriei

"Au sosit cu luntrea în ţinutul gadarenilor. “

Mîntuitorul împreună cu sfinţii ucenici au mers în ţinutul gadarenilor şi aici le-a ieşit înainte un om care se făcuse sălaş al multor duhuri necurate fiind ieşit din minţi şi din dreapta cugetare şi care nu era deloc lipsit de asemănare cu cei morţi şi aşezat în pămînt.

Ba chiar, era poate într-o stare mai rea decît ei. Căci el umbla gol printre mormintele celor repausaţi şi era o dovadă şi o probă a lipsei de omenie şi a cruzimii demonilor.

Căci Dumnezeul tuturor cu bună chibzuinţă a lăsat ca unii oameni să fie supuşi şi stăpîniţi de demoni, nu pentru ca ei să pătimească, ci pentru ca noi să învăţăm prin ei, în ce fel sînt duhurile rele şi cum se poartă cu noi şi astfel să ne dăm în lături de la dorinţa de a ne supune lor.

Căci un singur om pătimeşte şi suferă de stăpînirea demonilor dar mulţi se zidesc şi se întăresc.

Iar gadarenul (în textul sf. Chirii este = o gerghesinos) sau cetatea demonilor care se ascundeau în el, a căzut înaintea lui Hristos şi a strigat următoarele: „Cei ai cu mine Iisuse Fiul lui Dumnezeu?”

Dar te rog, priveşte la aceste vorbe, că sînt arătătoare a unei temeri amestecate cu multă cutezare şi prostie. Căci este o probă a prostiei celei diavoleşti această îndrăzneală de a spune: „Ce ai cu mine, Fiul lui Dumnezeu?” Şi este o dovadă de înfricoşare, faptul că roagă să nu-1 chinuiască.

Dar dacă ştii că El este Fiul lui Dumnezeu Celui Prea înalt, atunci mărturiseşti că El este Dumnezeu al cerului şi al pămîntului şi a celor din ele. Atunci cum de răpeşti tu cele ce nu sînt ale tale, şi care sînt ale Lui? Şi apoi zici: „Ce ai cu mine?”

Care dintre împăraţii de pe pămînt va răbda şi va suferi oare să lase pînă la sfîrşit şi întrutorul pe oamenii supuşi sceptrului lor, sub stăpînirea barbarilor? Tu scoţi vomitînd cuvintele ce ţi se potrivesc ţie. Şi acestea sînt: „Mă rog ţie nu mă munci?”

Şi te rog cititorule, priveşte iarăşi slava cea neasemuită a Aceluia care este mai presus de toate, adică uită-te la puterea nebiruită a lui Hristos. El îl constrînge pe satana, voind ca satana să nu păţească decît aceasta. Fiindcă pentru el sînt foc şi flăcări cuvintele lui Hristos!

E adevărat ceea ce spune fericitul cîntăreţ de psalmi: „Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului” (Ps. 96, 5). Desigur aici psalmistul compară şi asemuieşte munţii cei înalţi şi mîndri cu puterile cele rele. Dar ele sînt date la o parte ca de un foc, de către puterea Mîntuitorului nostru şi de tăria Sa, şi se topesc ca ceara.

Hristos a întrebat şi a poruncit să-i spună care era numele Său. Dar oare El a întrebat aceasta fiindcă nu ştia, şi oare căuta El să afle acest lucru ca un om dintre noi? Nu e oare lucru prostesc să arătăm aceasta sau să cugetăm în felul acesta?

Căci ştia toate ca Dumnezeu şi El cercetează inima şi rărunchii.

Hristos a întrebat pe demoni, cu bună chibzuinţă, pentru ca să învăţăm că o mare mulţime de demoni a apucat şi a înhăţat un singur suflet omenesc.

Căci Domnul cunoştea mulţimea demonilor care locuia în acel om, dar cei ce, stăteau înjur ca privitori, vedeau un singur om, şi auzeau glasul unei singure voci.

De aceea Hristos spune: „Spune, care este numele tău”. Aceasta făcea El, pentru ca să nu spună că sînt multe acele duhuri şi să nu fie crezut, ci pentru ca înşişi demonii să recunoască şi să mărturisească că sînt mulţi.

8.31 „Şi Il rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adinc. “ Intrucît alte duhuri necurate fuseseră trimise mai înainte în adînc, cele care rămăseseră se temeau de aceastea.

8.32 „ Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei. “
Turma duhurilor celor necurate a cerut turma de porci care era la fel şi deopotrivă cu ei. Iar Hristos le-a îngăduit - cu bună chibzuinţă, cu toate că ştia prea bine cele ce aveau să se petreacă cu ei.

Căci Hristos le-a dat îngăduinţa aceasta, pentru ca acest lucru să fie pentru noi, împreună cu celelalte, prilej de folosinţă şi nădejde sigură. Căci demonii au cerut puterea porcilor desigur fiindcă nu o aveau. Dar cei care nu au această putere a unor vieţuitoare atît de mici şi de ieftine (nevrednice), cum ar putea să vatăme pe vreunul din oamenii care au primit pecetea de la Hristos, şi care sînt legaţi de nădejdea în El?

Şi putem învăţa, în afară de acestea, şi următoarele din cele ce s-au întîmplat turmei aceleia de porci: că demonii cei mîrşavi sînt răi şi uneltesc răutăţi împotriva celor ce au ajuns să fie supuşi.

Căci acest lucru îl arată şi încă limpede, faptul că s-au aruncat în apă porcii şi s-au înecat în valuri, însă, pentru această pricină, Hristos le-a îngăduit lor cele ce cereau, pentru ca să învăţăm din cele petrecute, ce fel sînt demonii, cît de cruzi sînt şi de fioroşi.

Din „Comentar la Sfanta Evanghelie de la Luca”,
Sfantul Chiril al Alexandriei
Editura Pelerinul Roman
Oradea 1998

Homilia de Monseñor Agustín de Florina para el domingo XXIII después de Pentecostés

¿Hay hoy en día poseídos por el demonio? Un cristiano ortodoxo no podrá decir nunca que no y si alguien lo dudase lo enviaría a la isla de Kefalonia en Grecia. Los que son allí llevados no están locos. Una cosa es la locura y otra cosa es la acción del demonio que obliga a aquello que posee a cargar con pesadas cadenas. Allí en el momento en que se exponen las reliquias de San Gerásimo aúllan como lobos y al acercarse a ñla Crz de hierro del Santo gritan que les quema echando espuma por la boca.

Pero además del demonio del Evangelio y de los demonios de kefalonia, hay otros demonios que se pasean en medio de nosotros. Para distinguirlos recomiendo la lectura del libro de Dostoieski “Demonios”.

El demonio del Evangelio no iba a casa por la noche, se quedaba entre las tumbas. Hace unos días, por la noche tuve que ir a un pueblo y pasé por una carretera en la que ví a cuatro personas tiradas por el suelo, pensé que estaban muertos, pero vi a una chica de unos 25 años llorando. No estaban muertos, estaban borrachos, venían de un bar en el habían estado bebiendo hasta pasada la media noche y ahora estaban en un estado lamentable.

Esto es la acción de un demonio, el demonio de la embriaguez. ¿Quieres ver otro? El de la mujer que no soporta a su vecina porque tiene un buen marido. Es el peor de los demonios. Se llama odio y envidia.

Podemos ver otro demonio cuando en los tribunales se pone la mano en el Evangelio y se jura en falso para hacerle daño a otro, el demonio de la venganza.

¿Quieres ver otro más? Mira a los que ignoran a las viudas, a los huérfanos, a los necesitados y no son capaces de dar un vaso de agua a su Ángel de la Guarda. Es el demonio de la avaricia y del amor al dinero.

Y que es lo que sale de la boca de los que blasfeman de la Madre de Dios , de Cristo, de los objetos sagrados… De su boca salen demonios en forma de serpientes y escorpiones.

Por desgracia vivimos en una sociedad en la que no reina Cristo y su Evangelio. Hoy día nuestra sociedad está regida por satanás y sus ángeles. En la escuela donde en vez de enseñar los valor cristianos se enseña a los jóvenes a como masturbarse, en las familias donde el adulterio está presente, donde las mujeres se despreocupan de sus hijos, en los gobiernos que favorecen todos los pecados posibles, en los cines y en la televisión donde lo vergonzoso es motivo de admiración, en las calles y plazas donde se ven a jóvenes bebiendo y revolcándose como cerdos unos con otros… Se ha convertido en el maestro del mundo ante el cual todos se postran. ¡¡¡Qué difícil es la vida de aquellos cristianos que quieren cumplir la voluntad de Dios!!! Les toca vivir en medio de los gesarenos.

Donde hay avaricia y amor al dinero, allí está el demonio; donde hay fornicación y adulterio, allí está el demonio; donde hay odio y envidia, allí está el demonio; donde hay divorcio y aborto, allí está el demonio; donde hay maldiciones y juramentos en falso, allí está el demonio; donde hay ateísmo, allí está el demonio. Éste es su reino del mal.

Pero alguno podrá decir: “¡Esto nos puede llevar a la desesperación!” NO, Cristo abolió la palabra desesperación. Él nos trajo la esperanza pues Él es el Dioshombre, el que con su fuerza y amor a la humanidad ha venido para transformarla, pues Él es el único que la puede cambiar esta sociedad.

En un pueblo había trece alcohólicos. El médico les hablaba dándoles consejos buenos y necesarios, pero no los escuchaba, ni a él, ni a la policía, ni al alcalde. Hoy esos alcohólicos se mantienen sobrios. ¿Cómo sucedió el milagro? Hay dos categorías de sacerdotes: los sacerdotes judíos y los que aman a Cristo. Pues envié a uno de estos últimos, hombre sencillo y sin letras pero amante del Señor, a casa de los alcohólicos. Se arrepintieron los trece y no volvieron a beber más. Ese es el valor del trabajo espiritual, de la predicación y la catequesis, esa es la salvación del mundo.
La salvación está en que haya verdaderos sacerdotes amantes de Cristo y se su santa Iglesia Ortodoxa; por fuera van vestidos de negro pero por dentro son blancos como la nieve; siervos de Cristo, capaces de llorar con los pecadores. Así se convierten por el testimonio de su fe. Esas son las maravillas que hace nuestra Santa Iglesia.
La única manera de salvarnos es creer en nuestro Señor Jesucristo y adorarle junto a los ángeles y santos. Amén.

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA:PREDICĂ LA VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN GADARA ŢINUTUL GADARENILOR.

„Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor” (Luca 8:26)

S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului.

Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau religie, dar o religie formală. Religia spunea că evreul nu trebuie să mănânce carne de porc. Gadarenii însă aveau turme de porci. Făceau comerţ, un comerţ nelegiuit, interzis de legea mozaică. Căutau doar la jalnicele lor interese şi nimic mai sus.

În ţinutul gadarenilor nu împărăţea Dumnezeu; împărăţea satana. Şi dovezi sunt demonizaţii. Ţinutul lor avea mulţi demonizaţi. Unul dintre ei era fiară sălbatică. Îşi sfâşia hainele, rupea obezile cu care era legat, alerga prin munţi, intra prin peşteri, locuia în morminte în compania oaselor celor morţi, arunca cu pietre. Nu îndrăznea nimeni să treacă pe acolo. Era o frică şi o groază în acel ţinut.

Şi totuşi, acest om sălbatic deodată s-a schimbat. Aşa ne spune Evanghelia astăzi. Cum s-a întâmplat asta? Cel care l-a schimbat a fost Hristos. Hristos a dezrădăcinat din inima sa demonul şi acel om sălbatic s-a îmblânzit şi a devenit cel mai liniştit om.

Hristos un astfel de bine i-a făcut. I-a făcut un bine şi familiei lui, a făcut un bine şi satului său. După asta ce-ar fi trebuit să facă gadarenii? Ar fi trebuit să iasă satul întreg şi să-I spună lui Hristos: îţi mulţumim. Dar ei au făcut contrarul. Au ieşit toţi afară şi i-au zis lui Hristos: Fugi, să nu te mai vedem! Şi Hristos a plecat.

Aceştia au fost gadarenii despre care vorbeşte astăzi Evanghelia. Iubitori de argint, avari, individualişti, nerecunoscători, vrednici de milă şi de trei ori ticăloşi, oameni demonizaţi.

Astăzi există demonizaţi? Există gadareni? Fericiţi am fi să nu existe demoni şi demonizaţi. Şi totuşi există. Dacă cineva se îndoieşte, să-l trimitem în Kefalonia. Acolo se adună toţi demonizaţii. Nu sunt nebuni, există o diferenţă: altceva este nebunul, altceva demonizatul şi altceva cel ce suferă cu nervii. Pe aceşti demonizaţi îi leagă cu lanţuri şi le rup ca pe nişte aţe. În clipa în care se scot sfintele moaşte (ale cuviosului Gherasim din Kefalonia, tocmai prăznuit pe 20 octombrie n.tr.) urlă ca lupii. Când apropie crucea de fier a Sfântului Gherasim, demonizaţii strigă: Ne-ai ars!… Demonul se zvârcoleşte şi spumegă. Mulţi din demonizaţi se vindecă acolo.

Există aşadar demonizaţi. Dar în afară de demonizatul din Evanghelie, în afară de demonizaţii din Kefalonia, există şi alţi demonizaţi, într-adevăr demonizaţi. Şi aceştia sunt cei mai mulţi. Ca să-i vezi pe aceşti demonizaţi citeşte cartea unui scriitor rus – Dostoievski, carte care se numeşte „Demonii”.

Fiţi atenţi şi judecaţi. Demonizatul din Evanghelie nu se duce noaptea acasă. Dar nu cumva şi astăzi există mulţi care nu se duc noaptea la casele lor? Odată am fost nevoit să trec cu maşina, noaptea târziu, printr-un sat şi văd deodată patru oameni că duceau pe un altul. Am crezut că este mort. Cobor şi văd o tânără de 25 de ani plângând.

- E mort? – am întrebat.

- Aaa, îmi zice, nu este mort. Este beat. Nu vine acasă. Merge la crâşmă şi după miezul nopţii se întoarce astfel, într-o stare jalnică.
Iată demonizatul! Aşadar unul are demonul beţiei. Vreţi să vedeţi şi altul? Îl vezi pe altul?! S-a înroşit, deoarece a văzut în ziar că odrasla altuia a intrat primul la facultate. O vezi pe alta? Nu vorbeşte, îi vine să moară, deoarece vecina s-a măritat şi a luat un soţ bun. Unul din cei mai mari demoni este demonul urii, al invidiei.

Îl vezi pe altul care se află continuu în tribunale şi pune palma pe Evanghelie şi face jurământ mincinos?! Acesta are demonul răzbunării, demonul tribunalului.

Îl vezi pe altul care se scoală şi-şi numără lirele? Trec văduve şi orfani şi nu dă nimic! Nici apă nu dă îngerului său. Acesta are demonul iubirii de arginţi şi al avariţiei.

Îl vezi pe altul care îşi deschide gura şi scoate şerpi şi scorpii? Este cel care huleşte şi înjură pe Maica Domnului, pe Hristos, candelele, candelabrele, toate.

Iată deci că există demonizaţi. Aceştia sunt demonizaţii societăţii umane. Trebuie să înţelegem că trăim nişte vremuri rele. Astăzi nu împărăţeşte Hristos şi nici Sfânta Lui Evanghelie! Astăzi împărăţeşte satana. Astăzi societatea noastră este condusă de satana de la o margine la alta. Satana în şcoli, satana în familie, satana în tribunale, satana pe drumuri, satana la teatre, satana pretutindeni. Stăpâneşte în lume. Acesta este stăpânitorul lumii, înaintea căruia cad şi se închină toţi. Într-o sută de creştini caută să găseşti unul şi care să împlinească voia lui Dumnezeu. Astăzi oamenii sunt ca şi gadarenii şi mai răi. După cum aceia L-au izgonit pe Hristos, tot aşa Îl izgonim şi noi şi îl chemăm pe satana.

Unde este desfrânare şi adulter, acolo este satana. Unde este lăcomie şi iubirea de argint, acolo este satana. Unde este ură şi invidie, acolo este satana. Unde sunt divorţuri şi paza de a nu face copii, acolo este satana. Acolo unde se înjură, acolo este satana. Acolo unde este jurământul mincinos, acolo este satana. Acolo unde este ateismul, acolo este satana. Unde este nemulţumirea, acolo este satana şi toate acestea există acum în lume. Prin urmare împărăţia iadului stăpâneşte.

- Satana pretutindeni! Dar va zice cineva: Dar aşa, cum le zici, lucrurile sunt fără întoarcere, pline de deznădejde. Nu! Nu deznădăjduim. Hristos a venit să şteargă cuvântul ”deznădejde” şi să scrie „nădejde”. Pentru că cine este puternic să schimbe omenirea? După cum pe demonizat nu l-a schimbat decât numai Hristos, astfel şi lumea doar Hristos poate s-o schimbe.

Într-un sătuleţ aproape de graniţă erau treisprezece alcoolici. S-a dus medicul, le-a ţinut o predică minunată. Nu l-au ascultat. S-a dus poliţia, nu au ascultat. S-a dus primarul; nu l-au ascultat. Astăzi din treisprezece alcoolici au mai rămas doar trei. Cum s-a întâmplat minunea? Am trimis un preot. (Există două categorii de preoţi: preoţi-Iude şi preoţi care Îl iubesc pe Hristos). Am trimis acolo un preoţel neînvăţat. S-a dus în casele alcooliştilor. Şi s-a pocăit cu dânşii şi din treisprezece, zece şi-au spart paharele; nu mai beau. Adică unde există grijă şi lucrare duhovnicească, unde există predică şi cateheză, acolo lumea se îndreaptă.

Exact acest scop îl are Biserica noastră. Biserica se numeşte liman, Casă a lui Dumnezeu, izgonitoarea demonilor. Da, nu este minciună; cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea. Intră negru, dar iese alb ca zăpada. Intră păcătos, dar iese sfânt. Intră tâlhar şi devine mărturisitor al credinţei. Aceste minuni le face Sfânta noastră Biserică.

Şi concluzia noastră care este? Că singura cale de a ne mântui este să credem cu sinceritate în Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se închină toate, îngerii şi toţi sfinţii. Amin.

† Augustin, Mitropolit de Florina, Prespes şi Eordea

Komanos, 20.10.1974
(traducere din elină de monahul Leontie)

Cuv. Paisie Aghioritul: Oamenii primesc infricosatoare inrauriri diavolesti

Multa demonizare exista astazi in lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc infricosatoare inrauriri diavolesti.

Spunea cineva foarte bine: “Oarecand diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa! I-a pus pe drumul lui si le spune: “Calatorie buna!” – si oamenii calatoresc“. Este cumplit! Vedeti, diavolii in laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre in porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre in ei. Hristos a ingaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manance carne de porc (…) Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau.

Numai daca omul ii da dreptul, poate sa faca rau. Cand cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o inraurire diavoleasca.

- Parinte, cum ii mai poate da cineva loc si in alt fel ?

- Logica (*Batranul intelege aici gandul rationalist, care se opune cu trufie celui duhovnicesc), vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea, primeste si influenta din afara… Insa atunci cand sufletul se va curati salasluieste in om Sfantul Duh si se umple de har. In timp ce atunci cand se va intina cu pacate de moarte, salasluieste in el duhul cel necurat.

In epoca noastra, din pacate, oamenii nu vor sa-si taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe langa asta vorbesc cu obraznicie si alunga harul lui Dumnezeu. Si dupa aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeste inrauriri diavolesti. Este in afara de sine, pentru ca din afara comanda diavolul. Nu este inlauntru in chip vadit – fereasca Dumnezeu – dar si dinafara chiar ii poate comanda.

Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul. Pentru ca unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni sa le faca. De pilda nu face crime, ci pune pe om sa le faca. Asa se demonizeaza oamenii dupa aceea”.

(in: “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003).

Comentarios de san Ambrosio y San Agustín al Evangelio del Endemoniado de Gerasa

Lc 8,26-39

Y abordaron a la tierra de los Gerasenos, que está enfrente de la Galilea. Y luego que saltó en tierra fue a El un hombre que tenía el demonio hacía largo tiempo, y no vestía ropa ninguna, ni habitaba su casa, sino en los sepulcros. Este, luego que vio a Jesús, se postró delante de El, y exclamando en alta voz, dijo: "¿Qué tienes que ver conmigo, Jesús Hijo del Dios Altísimo? Ruégote que no me atormentes". Pues mandaba al espíritu inmundo que saliese del hombre, que agitaba con violencia mucho tiempo hacía. Y aunque le tenían encerrado y atado con cadenas y con grillos, rompía las prisiones y era llevado por el demonio a los desiertos. Y Jesús le preguntó, diciendo: "¿Qué nombre tienes tú?" Y él respondió: "Legión": porque habían entrado en él muchos demonios. Y le rogaron, que no les mandase ir al abismo. Andaba allí una grande piara de cerdos paciendo en el monte, y le rogaban que les permitiese entrar en ellos. Y se lo permitió. Salieron, pues, los demonios del hombre y entraron en los cerdos, y luego los cerdos se arrojaron por un despeñadero impetuosamente en el lago y se ahogaron. Cuando esto vieron los pastores, huyeron y lo dijeron en la ciudad y por las granjas. Y salieron a ver lo que había sido, y vieron a Jesús, y hallaron sentado al hombre de quien habían salido los demonios, que estaba vestido, y en su juicio, a los pies de El y temieron. Y les contaron, los que lo habían visto, cómo había sido librado de la legión. Y le rogó toda la gente del territorio de los Gerasenos que se retirase de ellos, porque tenían grande miedo, y El subió en el barco y se volvió. Y el hombre de quien habían salido los demonios, le rogaba por estar con El. Mas Jesús le despidió, diciendo: "Vuelve a tu casa, y cuenta cuán grande merced ha hecho Dios contigo". Y fue diciendo por toda la ciudad cuánto bien le había hecho Jesús.


San Ambrosio. Aún cuando no hay conformidad respecto del número de los curados por Jesucristo entre San Lucas y San Mateo, sin embargo, están conformes en el misterio. Pues del mismo modo que éste, que tenía el demonio, es figura del pueblo gentil; del mismo modo también los dos eran figura de dos pueblos gentiles porque, aunque Noé engendró tres hijos, Sem, Cam y Jafet, sola la familia de Sem fue llamada a la posesión de Dios, y de los otros dos salieron los pueblos de diversas naciones. El pueblo tenía desde mucho tiempo el demonio, puesto que desde el diluvio hasta la venida del Señor era cruelmente atormentado. Estaba también desnudo, porque había perdido el manto de su naturaleza y de la virtud.

San Agustín. No habitaba en la casa, esto es, no descansaba en su conciencia; residía en los sepulcros, porque se gozaba en las obras muertas (esto es, en los pecados)

San Ambrosio. ¿O qué son los cuerpos de los malos, sino ciertos sepulcros, en donde no mora la palabra de Dios?

San Agustín. Los grillos y las cadenas de hierro que ligaban sus miembros, representan las leyes duras y pesadas de los gentiles, que reprimen también el crimen en sus repúblicas. Que, rotos tales vínculos, era llevado por los demonios al desierto, significa que, traspasadas también aquellas leyes, era llevado por la pasión a tales crímenes que ya excedían la costumbre vulgar. La legión de demonios que había en él es figura de los gentiles, que adoraban a muchos demonios. Y el permiso que se concedió a los demonios para que entrasen en los cuerpos de los puercos, que pacían en el monte, representa a los hombres inmundos y soberbios, a quienes domina el diablo por medio del culto de los ídolos.

San Ambrosio. Son puercos todos aquellos que, parecidos a animales inmundos, privados de razón y de la palabra, manchan el brillo de sus virtudes naturales con los actos impuros de su vida.

San Agustín. Fueron precipitados en el lago para significar que la Iglesia está ya purificada y que, librado el pueblo gentil de la dominación de los demonios, los que no quisieron creer en Cristo, sumergidos en una ciega y profunda necedad, se van a los abismos a celebrar sus ritos sacrílegos.

San Ambrosio. Se precipitan con ímpetu, porque no son retenidos por la consideración de ningún mérito; sino que como arrojados de lo alto por la pendiente de la iniquidad, perecen ahogados en las olas de este mundo. Ni puede haber comercio vital de espíritu alguno en aquellos que son llevados de aquí para allá por las agitadas olas de la voluptuosidad. Vemos, pues, que el hombre es el autor de su desgracia; porque si no viviese como los puercos, nunca el demonio recibiría poder sobre él; y si le recibiera, no sería para perderle sino para probarle. Y acaso el demonio que, después de la venida del Señor, no puede seducir a los buenos, no busca ya la ruina de todos los hombres, sino tan sólo la de los más débiles, así como el ladrón no ataca a los armados, sino a los inermes. Los pastores de aquellos, rebaños apenas, vieron esto huyeron. Ni los filósofos, ni los príncipes de la sinagoga pueden traer remedio a los pueblos que perecen. Sólo Jesucristo es quien puede librar a los pueblos del pecado.

San Agustín O los pastores de los puercos, que huyendo anunciaron todo esto, representan ciertos jefes de los impíos que, aunque no observan la ley del cristianismo admiran, sin embargo, y anuncian con asombro su poder entre los gentiles. Los gerasenos que, conociendo lo que había pasado, sobrecogidos de espanto, ruegan a Jesús que se aleje de ellos, representan a la multitud encenegada en sus inveteradas pasiones, que honra la ley cristiana, pero que no quiere abrazarla, diciendo que no la puede cumplir, admirando, no obstante, al pueblo fiel, curado en su perdido estado antiguo.

San Ambrosio. O la ciudad de los gerasenos representa la sinagoga, que le rogaba se alejase, porque era grande su temor; pues el espíritu enfermo no comprende la palabra de Dios, ni puede resistir el peso de la sabiduría. Y por lo tanto el Señor no molestó por más tiempo, sino que subió de las cosas inferiores a las superiores; esto es, de la sinagoga a la Iglesia. Se volvió por el lago, porque ninguno pasa sin peligro de condenación de la Iglesia a la sinagoga; mas el que quiera pasar de la sinagoga a la Iglesia, que lleve su cruz para evitar el peligro.

San Agustín. Por aquel hombre curado, que quería permanecer con Cristo, y a quien se dice: "Vuélvete a tu casa, y cuenta cuán grande merced ha hecho Dios contigo", hay que entender que cada uno, después del perdón de los pecados, debe volver a entrar en la buena conciencia como en una casa y servir al Evangelio para la salvación de los demás a fin de descansar un día con Cristo, no sea que, queriendo estar con El antes de tiempo, descuide el ministerio de la predicación, acomodado a la salvación de sus hermanos.